Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Primejdia păcatului mic

Păcatul mic e foarte primejdios. Mai întâi de toate nu ţii cont de el, că l-ai făcut, că îţi zice: „Ce, numai atât? Asta o face toată lumea, îl faci şi tu…”. Nu mai vorbim de reaua vorbire. Acesta e un păcat foarte mare, pentru că, criteriul de judecată e iubirea. Tot ce se greşeşte…

5:30, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea

Fă-mă, Doamne, să fiu mereu al Tău!

Cât ești de bun, Doamne al meu, și cât ne ești de apropiat; atât de aproape încât putem vorbi oricând cu Tine, putem să ne mângâiem cu Tine, să respirăm și să ne înțelepțim prin Tine, să ne aflăm pacea, să dobândim prin Tine larg orizont sufletesc. Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi…

10:04, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea

Omule, învaţă smerenia lui Hristos şi Domnul îţi va da să guşti dulceaţa rugăciunii

Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă,…

4:40, vineri, 29 mai, 2015 | Continuarea

Viaţa este o şcoală a dragostei

În general viaţa este o şcoală a dragostei. Oriunde putem învăţa să iubim, şi familia este un loc anume dat nouă ca să primim această experienţă, acest har al dragostei. Familia este mediul în care omul poate să-şi dezvolte acest talant. În general, nouă, oamenilor, ni s-a dat, desigur, un foarte mare acont. Nu este…

1:05, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea

Nu-L poţi iubi pe Dumnezeu, fără să-ţi iubeşti semenii

Sămânţa întregului rău moral este iubirea de sine. Ea zace chiar la fundul inimii. Prin menirea lui, omul ar trebui să uite de sine în viaţa şi în activitatea sa, ar trebui să trăiască numai pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Sfinţindu-şi activitatea prin înălţarea vieţii sale ca jertfă de mulţumire Mântuitorului Dumnezeu, omul ar trebui…

11:33, marți, 12 mai, 2015 | Continuarea

Iar­tă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat

Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamţ, repeta obsedant aces­te cuvinte simple ale Evangheliei, cuvin­te pe care le-a repetat Mântuitorul şi mai ales Sfântul Evanghelist Ioan în Epistole­le sale, în Evanghelia sa. Toată nevoinţa Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca şi Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune: Doamne, iartă-mi tot ce…

5:46, vineri, 8 mai, 2015 | Continuarea

Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele tău

Când este dragoste, chiar şi pedeapsa nu împuţinează sentimentul dragostei. Altfel spus, ai voie să-ţi pedepseşti copilul doar în cazul în care îl iubeşti. Dar dacă nu-l iubeşti, nu-l pedepsi. „Dumnezeu, pe cel ce-l iubeşte, îl ceartă”, înţelegeţi? Îl ceartă pentru că vrea să-l facă mai bun. Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele…

7:21, joi, 7 mai, 2015 | Continuarea

Ce vrei, Tu, Doamne, de la mine acum?

Să nu luăm lista poruncilor și zicem: o împlinesc pe asta și pe asta și pe asta, că s-ar putea să ne fie foate ușor să o împlinesc pe aceea pentru care nu sunt acum pe cruce. De exemplu, porunca „iartă de 70 de ori câte 7 într-o zi celui ce ți-a greșit”. Asta parcă…

9:31, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea

Iubiţi-vă unul pe altul!

Într-una din ultimele predici pe care le-a ţinut, ieromonahul Serafim a spus simplu şi cu voce scăzută ceea ce spusese şi înainte de nenumărate ori: Fiţi buni unii cu alţii. Zâmbiţi şi fiţi veseli. Purtaţi-vă sarcinile unii altora de dragul lui Hristos. În aceste predici am văzut o inimă atât de caldă şi iubitoare cum…

3:23, luni, 27 aprilie, 2015 | Continuarea

Căutaţi dragostea

Căutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4,…

8:14, sâmbătă, 18 aprilie, 2015 | Continuarea

Dumnezeu vrea să fim bucuroşi unii de alţii

Într-una din alcătuirile de la sfintele slujbe, se spune aşa: „Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: «Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive»“. Ne dăm seama că patimile zdrobesc, că patimile aduc zbucium, ură, că patimile aduc îndepărtare. Patimile fărâmiţează, distanţează, resping, patimile marginalizează, desconsideră, îl…

12:37, luni, 6 aprilie, 2015 | Continuarea

Ce greutate este să ai dragoste?

Dacă nu ne vom osârdui să cerem cu smerită cugetare de la Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne întărim în dragostea cea adevărată între noi, să ştii că ne dărâmăm. Dacă fiecare vrea să-şi facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe, şi noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem…

4:50, sâmbătă, 4 aprilie, 2015 | Continuarea

Cum să dobândim iubirea?

Cum să dobândim iubirea? Ce-i de făcut atunci când descoperim că nu iubim? Cum să nu deznădăjduim de iubire? Doamne Iisuse Hristoase, iubire infinit compătimitoare, fără lipsuri şi nevoi şi dăruitoare, dă-ne iubirea Ta de oameni. Dă-ne să-i iubim pe cei pe care-i iubim aşa cum îi iubeşti Tu, Iisuse! Amin. „Trebuie să ne împărtăşim…

1:15, joi, 2 aprilie, 2015 | Continuarea

Dacă nu-i o picătură de dragoste în inima fiecăruia, nu ne putem mântui

Cu toată fiinţa noastră să ne adâncim în iubirea de Dumnezeu! Să ne contopim în dragostea de Dumnezeu cu toată fiinţa noastră. Oricine ne-ar greşi, să-l iertăm; şi cum este o mamă bună care iartă pe toţi, aşa să iertăm şi noi. Dacă ar fi aşa pe faţa Pământului, să se iubească toţi unii cu…

7:24, luni, 23 martie, 2015 | Continuarea

“Cum sa-l iubim pe aproapele nostru?”

– Cum să-l iubim pe aproapele nostru, dacă el ne respinge? – Dragă, lucrurile acestea nu ştiu cum se pot realiza aşa încât să poţi zice: eu am ajuns la măsurile acestea! Omul creşte în ce porneşte… dacă-l iubeşti pe omul de lângă tine, pe fratele tău, pe prietenul tău, pe părinţii tăi, cu asta…

8:54, joi, 19 martie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com