Articole din rubrica Comemorări, Ştiri
Patru ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire protoiereu mitrofor Gheorghe Chirița
În ziua de după prăznuire a sărbătorii Întâmpinarea Domnului, Biserica Ortodoxă face pomenire sfinților: dreptul Simeon și proorocița Ana, cei care s-au învrednicit să slujească Pruncului Iisus și Maicii Sale la împlinirea celor prevestite pentru ei de Sfintele Scripturi. În această zi creștinii din satul Lăpușna au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor…
12:02, vineri, 17 februarie, 2017 | Continuarea
A fost dat startul lucrărilor pentru reconstruirea Casei domneşti a voievodului Alexandru Lăpuşneanu
Joi, 7 august 2014. Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, s-a deplasa în localitatea Lăpuşna, r-nul Hînceşti pentru a binecuvînta locul unde va fi edificat centru cultural ,,Curtea Domnească, Muzeul şi Galeria de Artă”. Aici Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de parohul şi primarul localităţii. Alături de Ierarh, la slujba sfinţirii locului centrului cultural, au participat…
8:24, joi, 7 august, 2014 | Continuarea
Clopotele bisericeşti, sunt cele ce ne întorc cu faţa spre Dumnezeu…
Un clopot pentru biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din s. Lăpușna, r. Hâncești Recent am adus un clopotla biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din satul Lăpușna, raionul Hâncești. Am fost întâmpinat şi ajutat în procedura de descărcare şi instalare a clopotului de protoiereul Serghei Slănină împreună cu câţiva creştini din parohie. De fiecare…
9:29, miercuri, 8 mai, 2013 | Continuarea

