Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine
„Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri, otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit. Dar, tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii, viaţă şi Împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate.” „Învăţătură din constrângere nu e făcută să…
1:00, miercuri, 6 noiembrie, 2019 | Continuarea
Cum ești credincios, dacă nu mergi la biserică?
Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvența la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică. Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă…
12:41, marți, 29 octombrie, 2019 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice