Articole din rubrica Articole, Vitamine duhovnicești
Liniștea din toiul furtunii
Corabia pluteşte pe mare. Oricât de adânc ar fi abisul mării şi oricât de puternice valurile şi de furioasă furtuna, totul este în regulă, atâta timp cât apa nu a pătruns în vas. Grija cea mare a marinarului nu este aceea de a scoate corabia la liman, ci de a împiedica apa să pătrundă în…
7:00, joi, 25 septembrie, 2014 | Continuarea
Cuviosul Paisie Aghioritul – Nu avem linişte fiindcă nu ne îngrijim de viaţa adevărată
“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii ““ precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune ““…
9:16, vineri, 25 iulie, 2014 | Continuarea
Mărturia unei pustnice ce trăieşte nevăzut în munţii Neamţului despre cei ce plâng şi se roagă pentru lume
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh![1] Îmi cer iertare, Preacuvioase Părinte Ioanichie[2], că aşa târziu v-am trimis aceste rânduri. Mărturisesc că eu am scris pe hârtie întâmplarea întâlnirii mele cu monahia Teodora, aşa cum m-aţi sfătuit când eram sub mantie, chiar în acele zile cât am stat la Sihăstria, după călugărie,…
10:30, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice