Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Înțelepciunea lui Dumnezeu nu vine singură, trebuie să o cerem noi în rugăciune și lectură duhovnicească
Încă de foarte tânăr, muncind în Sfântul Munte, Cuviosul Porfirie a conștientizat influența bună pe care o are studierea textelor sacre asupra instruirii, formării și transfigurării conștiinței umane. În legătură cu aceasta, învață următoarele: „Sufletul se sfințește și se curăță prin studierea cuvintelor Părinților, prin învățarea pe de rost a Psalmilor, a locurilor scripturistice, prin…
4:12, joi, 26 septembrie, 2019 | Continuarea
„Lumina lui Hristos luminează tuturor“. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” și-a deschis în această dimineață larg ușile pentru numeroșii creștini veniți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Vlădica Vladimir, pentru a petrece în rugăciune și pocăință această primă săptămână a Marelui Post, premergător praznicului Învierii Domnului. Alături de Întâistătător au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei…
12:47, miercuri, 1 martie, 2017 | Continuarea
Sfântul Luca al Crimeei: Să tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic!
Prin ochii noştrii pătrunde lumina, prin ochii noştri cunoaştem această lumină. Aceasta o ştie şi o înţelege toată lumea. Şi ştiinţa a studiat toate fenomenele care se întâmplă în ochi şi în creier atunci când acţionează asupra ochiului lumina. (…) Domnul a spus că tot trupul nostru poate fi strălucitor. Dumnezeu spune ceea ce ştiinţa…
12:21, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Continuarea
Hristoase, Învierea-ți lăudăm!
„Luminatu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne, și raiul iarăși s-a deschis și toată zidirea lăudându-Te, cântare Ție aducem totdeauna”. E mare bucurie pe pământ, Iisus învie din mormânt! Făptura-ntreagă Îl slăvește Pe Domnul Sfânt ce strălucește. Lumina lui Hristos Ridică din gheenă pe cei păcătoși Hristos pre moarte a călcat Și viață nouă El ne-a…
1:24, duminică, 20 aprilie, 2014 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice