Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Aceasta este cel mai mare ajutor: rugăciunea

Maică, cum putem ajuta oamenii aflaţi în prag de disperare, dacă aceştia nu prea cred în Dumnezeu? Da, dar Dumnezeu crede în ei, Dumnezeu e acolo. Rugăciunea noastră face mai mult decât sfatul nostru. De obicei, îi putem ajuta prin prezența noastră. Sunt suferințe în care nu putem scoate nici o vorbă, sunt oameni aflați…

9:37, duminică, 17 mai, 2015 | Continuarea

Să ne încredinţăm copii lui Dumnezeu

Cum să-ţi protejezi copiii de răul din afară, de anturaj, de ce se aude şi ce se vede în afara familiei? În primul rând să ducem copilul la „Doamne-Doamne” de când e mic. Slavă Domnului că suntem ortodocşi şi îi împărtăşim pe copii de la Botez. Să-i împărtăşim încă de când sunt în burtica noastră….

6:00, joi, 14 mai, 2015 | Continuarea

Tăcerea – cale de a ajunge în duh

O cale de a ajunge în duh este tăcerea. Avem mare nevoie să învăţăm tăcerea ca lucrare a minţii. Că mult mai vorbim! Vorbim, vorbim…dar de ascultat nu ne ascultăm nici pe noi, nici pe cei din jur şi, în orice caz, nu-L ascultăm pe Dumnezeu.  Cred că Părintele Rafail spunea odată că omul tot…

4:20, miercuri, 13 mai, 2015 | Continuarea

Cum pot scăpa de păcatul înjurării?

De ce înjură omul? Pentru că este mânios, nu? Și caută o formă de a-și ușura sufletul de presiunea furiei și a urii care o pot însoți. Deci cauza înjurăturii e mânia. Este mânia un păcat? Nu! Mânia este o emoție, o putere a sufletului care ne e necesară ca să ne apărăm de rău…

10:20, miercuri, 13 mai, 2015 | Continuarea

De la dimensiunea psihologică la cea duhovnicească a vieţii

În demersul nostru terapeutic, am pornit de la o privire sănătoasă asupra simţirii pentru a nu mai fi condamnată împreună cu păcatul al cărei victimă este de fapt. Şi acest lucru este posibil printr-o „liturghie lăuntrică“ de vindecare, de purificare de patimi, în care simţirea, aşa cum este în fiecare persoană, în momentul respectiv (şi…

11:59, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea

Aş putea să am cununiile legate?

V-aş mulţumi din suflet dacă mi-aţi răspunde şi mie. Am auzit multe despre blesteme şi în special despre o persoană care ar putea să aibă cununiile legate. Ce înseamnă asta? Chiar aş putea să am cununiile legate? Pentru că am avut o relaţie cu cineva acum patru ani şi de atunci nu mai pot avea…

10:07, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea

Fiecare cruce poartă în ea o taină

Nu este stabilit dinainte. E bine stabilit în sensul că e bine înfipt în persoana mea. Dar nu este un traseu stabilit dinainte, nu există destin, nu există soartă. Asta ar fi cumplit, nu mai suntem creştini dacă credem în asta. Cine crede în zodii nu mai crede că Hristos e Păstorul cel bun. Vă…

4:11, miercuri, 29 aprilie, 2015 | Continuarea

Iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare

Este posibil să simt, când îmi îmbrăţişez prietena, o bucurie nespusă, cerească? Ce înseamnă asta din perspectiva lui Dumnezeu? Sigur că da! Tocmai de aceea ne-a făcut Dumnezeu diferiţi şi de aceea ne-a lăsat îmbrăţişarea, ca să simţim bucurie cerească şi dumnezeiască. Dar atenţie, măicuţă! Nu ţinem mult, că dracul e şi el pe acolo…

3:21, sâmbătă, 18 aprilie, 2015 | Continuarea

Iubește copilul din tine!

Domnul, venit în tine întreg, viu, înviat, îţi dă putere să te confrunţi acum cu durerea copilului din tine. Ai nevoie să faci din durerea acelui copil, durerea ta pentru că atunci, în momentul traumei, tu, o parte a ta, cea care a devenit „egoul” tău, te-ai disociat de durerea ta ca să poţi supravieţui….

12:05, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea

„Să învățăm să fim femei!”

Fetele ar trebui să poarte fuste tot timpul, în orice ocazii? De ce? Pentru că sunt fete. O fată care poartă pantaloni nu se bucură că este fată și nu-i dă slavă lui Dumnezeu pentru acest dar. Cunosc această dramă din propria experiență. Nu cred că purtarea pantalonilor este un mare păcat, dar cred că…

11:44, marți, 14 aprilie, 2015 | Continuarea

În iubire nu există reguli

Cum te învaţă iubirea! În iubire nu există reguli. Cine iubeşte după carte, zice: acuma suntem la punctul doi, hai, vino să facem punctul trei. Aceea nu-i iubire! Iubirea e în ea, e în tine, iubirea e viaţă; ea iubeşte dumnezeieşte dacă este iubire, altfel nu-i iubire. Şi cu fraţii din alte confesiuni ne învaţă…

12:17, marți, 31 martie, 2015 | Continuarea

Dumnezeu nu spune „trebuie”, ci „dacă vrei…”

– De ce trebuie să ai mai multă dragoste de Dumnezeu decât frică? – Nu trebuie, ci acesta este darul lui Dumnezeu! Pe măsură ce ne apropiem de El, frica se transformă în iubire! Relaţia reală dintre noi şi Dumnezeu este dragoste! Dar pentru că noi nu ştim, ne este frică. Frică, atunci când îl…

11:31, sâmbătă, 21 martie, 2015 | Continuarea

Frica de a fi om

– Cum pot să mă las de ţigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe beţivi? – Fumătorii sunt dependenţi de nicotină, sunt dependenţi de ţigară. Beţivii sunt de două feluri: sunt beţivi vicioşi şi beţivi alcoolici, bolnavi. Există o boală, sigur, este tot un viciu, tot o patimă, dar în care pătimaşul este…

2:15, vineri, 20 martie, 2015 | Continuarea

Relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie de iubire cu iubirea lui Hristos în Duhul Sfânt

1. Dacă ar fi să alegeti trei calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, care ar fi acestea? O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință. Această calitate o va ajuta să fie conștientă…

4:44, marți, 10 martie, 2015 | Continuarea

Bucuria şi mângâierea lui Dumnezeu

Primim daruri mari prin apropierea de Hristos, dar primim şi jugul Lui, şi povara Lui. Când vine peste noi o tristeţe, o descurajare, care nu ştim de unde vine, să ne rugăm ca şi cum ar fi a noastră, pentru că nu ştim cui îi facem bine cu rugăciunile. Cu cât ne apropiem mai mult…

5:56, marți, 3 martie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com