Articole din rubrica Ştiri
„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5)

De sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la manăstirea Curchi. Schimbarea…
12:02, duminică, 19 august, 2018 | Continuarea
În Duminica a XI-a după Rusalii, a datornicului nemilostiv, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7) În Duminica a XI-a după Rusalii – Preasfințitul Siluan, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul obștii monahale la Mănăstirea Curchi….
2:21, duminică, 12 august, 2018 | Continuarea
O nouă tabără la Mănăstirea Curchi, noi prietenii întru Hristos

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi, în parteneriat cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret a organizat și în acest an, într-o frumoasa tradiție,…
2:18, sâmbătă, 11 august, 2018 | Continuarea
Liturghie arhierească în duminica a IX-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi

În duminica a IX-a după Cincizecime, PS Siluan, Episcop de Orhei și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica centrală a mănăstirii cu hramul…
1:55, duminică, 29 iulie, 2018 | Continuarea
Duminica a V-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi

În Duminica a V-a după Cincizecime – (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi. Ca…
2:08, duminică, 1 iulie, 2018 | Continuarea
Și-a început activitatea tabăra pentru tineri la mănăstirea Curchi

La data de 17 iunie 2018, a fost inaugurată tabăra pentru tineri organizată cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, în parteneriat cu Sectorul…
9:54, luni, 18 iunie, 2018 | Continuarea
Tabără de vară pentru tineri la Mănăstirea Curchi

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi, în colaborare cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, va…
12:03, miercuri, 30 mai, 2018 | Continuarea
Duminica Cincizecimii marcată prin slujire arhierească la Sfânta Mănăstire Curchi

În sfânta şi măreața zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică, 14/27 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor…
2:51, duminică, 27 mai, 2018 | Continuarea
Liturghie Arhierească în Duminica Orbului din naștere la Mănăstirea Curchi

În Duminica a VI-a după Paști – a Vindecării orbului din naştere, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Duminica a…
5:07, duminică, 13 mai, 2018 | Continuarea
Mănăstirea Curchi a găzduit Festivalul Cântecului Pascal organizat de Vicariatul de Orhei

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, sâmbătă, 12 mai 2018, pe aleea centrală a mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a Festivalului Cântecului…
5:30, sâmbătă, 12 mai, 2018 | Continuarea
Mănăstirea Curchi – o rană ce se vindecă încă pe trupul Basarabiei…

Mănăstirea Curchi, istoricul așezământ monahal care servea pe timpuri drept loc de reculegere și odihnă sufletească pentru împărați, această perlă a monahismului a ajuns să fie unul din cele mai…
12:29, sâmbătă, 5 mai, 2018 | Continuarea
La Mănăstirea Curchi se va desfășura un Festival al Cântecului Pascal

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cu stăruința și binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, Vicariatul de Orhei, în parteneriat cu Consiliul Raional Orhei, invită…
6:20, luni, 30 aprilie, 2018 | Continuarea
Slujbă Arhierească în Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe la Mănăstirea Curchi

În Duminica a III-a după Paști – în ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, numeroși credincioşi au pășit pragul Mănăstirii Curchi, pentru a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată…
3:21, duminică, 22 aprilie, 2018 | Continuarea
Noaptea Învierii la Mănăstirea Curchi | Imagini Ortodoxe

Noaptea Învierii la Mănăstirea Curchi © Foto Alexandru Kiriak pentru Mănăstirea Curchi.
12:01, marți, 10 aprilie, 2018 | Continuarea
Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor celebrată la Mănăstirea Curchi

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea! Întreaga perioadă a Postului Mare Biserica Ortodoxă a stat cu fața spre altar…
11:28, duminică, 8 aprilie, 2018 | Continuarea