Articole din rubrica Articole, Postul Mare, Sfaturi duhovnicești, Teofan Zăvorâtul
Este nevoie şi de post trupesc, dar şi de post sufletesc
Se spune că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om… Cine contrazice aceasta? Oare cei ce postesc se reţin de la mâncare pentru că se tem să nu se spurce cu ea? Doamne fereşte! Nimeni nu gândeşte astfel. Sunt minciuni născocite de aceşti şarlatani lumeşti, pentru a se ascunde cumva sub masca bunei…
1:07, luni, 29 iunie, 2020 | Continuarea
Ce înseamnă expresia „dezlegare la peşte” din calendarul ortodox
Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532 A.D.) menţionează prezenţa încă din vechime a acestei dezlegări. Însemnătatea ei este multiplă. În primul rând dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele…
9:44, sâmbătă, 27 iunie, 2020 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice