Articole din rubrica Articole, Întreabă preotul
Sfințirea mașinii – binecuvântarea călătoriei. Ce trebuie să cunoaștem?
Cei din vechime spuneau: „Orice drum începe bine atunci când este încredințat lui Dumnezeu.” La sfințirea mașinii, preotul rostește din Molitfelnic rugăciuni pentru ocrotirea șoferului și a celor dragi, binecuvântând prin stropire cu aghiazmă atât vehiculul, cât și pe cei ce vor călători cu el. Rânduiala este scurtă, se săvârșește direct la mașină și nu…
8:54, luni, 17 noiembrie, 2025 | Continuarea
Părinte, binecuvintează-mi maşina!
Mai întâi, ce este un „Molitfelnic“? Este cartea pe care preotul o foloseşte la diverse slujbe pe care le oficiază, cu precădere în mod particular, pentru anumite persoane sau grupuri de persoane, în diverse momente ale vieţii lor: Botezul, Cununia, înmormântarea, pomeniri ale celor adormiţi, diverse sfinţiri sau binecuvântări (icoane, case, instituţii de interes obştesc,…
8:31, miercuri, 31 mai, 2017 | Continuarea
În biserică noi venim pentru a ne încărca sufletele cu energie
Zilele trecute am avut ocazia să vorbesc cu un şofer. El e necunoscător în cele ale Bisericii, fiind, cum s-ar spune, “un material brut, neprelucrat” şi nu ştie ce înseamnă Liturghia şi rugăciunea. – Ştii, dacă ai porni în acelaşi timp toate dispozitivele de la maşină, acumulatorul nu va rezista mai mult de 5-6 ore….
1:14, joi, 25 februarie, 2016 | Continuarea
Darul
Se povesteste că un tânăr, singur la părinti, urma să-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masină expusă învitrina unui magazin auto. Stia că tatăl lui îsi poate permite să cumpere o astfel de masină, asa că si-a exprimat dorinta să o primească în dar la absolvire. Ziua mult asteptată…
7:13, sâmbătă, 1 august, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc