Articole din rubrica Articole, Predici
Cuvânt de laudă la sfântul și slăvitul Mare Mucenic al lui Hristos Dimitrie
Bucură-te, ostașule nebiruit al lui Hristos cu totul fericite Dimitrie, că lupta cea bună luptând, potrivit Sfântului Pavel, alergarea săvârșind și credința păzind, ai fost încununat cu vrednicie de Dumnezeu cu cununa dreptății. Al lui Neofit preotul monah și zăvorâtul, cuvânt de laudă la sfântul și slăvitul Mare Mucenic al lui Hristos Dimitrie, despre mucenicia…
3:21, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi….
3:10, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Condac 1 Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice…
12:24, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea
Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir – Pr. Ilie Cleopa
Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi, După cum aţi auzit astăzi, în sfânta biserică s-au citit trei Evanghelii. Cea dintâi a fost a Duminicii a XXIII-a după Rusalii, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vindecat un îndrăcit din ţinutul Gadarenilor şi Gherghesenilor. Cea de a doua Evanghelie a fost cea a înfricoşatului cutremur care s-a…
12:44, joi, 7 noiembrie, 2024 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice