Articole din rubrica Vieţile Sfinţilor
Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
În zilele împăratului Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui pe copilul ce se va naşte. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut un…
3:04, sâmbătă, 20 iulie, 2024 | Continuarea
Acatistul Sfintei Mucenițe Chiriachi
Condac 1 Adunându-ne să cerem ajutorul Sfintei Mucenițe Chiriachi în nevoile și necazurile ce ne cuprind pe noi, să o lăudăm pentru nevoințele sale cele purtătoare de biruință și să-i strigăm cu credință: Fecioară sfântă, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dea cuvânt luminat, pătrunderea minții și curăția în gând și în fapte bune, ca…
2:48, sâmbătă, 20 iulie, 2024 | Continuarea

