Articole din rubrica Ştiri
Praznicul Nașterii Maicii Domnului – Hramul Mănăstirii Curchi
În fiecare an, la 21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Maicii Domnului – cea dintâi mare sărbătoare a noului an bisericesc –, Mănăstirea Curchi îmbracă straie de sărbătoare. Și în acest an, cu acest prilej de aleasă bucurie, Sfânta Liturghie praznicală a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, împreună…
9:25, duminică, 21 septembrie, 2025 | Continuarea
Predică la Naşterea Maicii Domnului – Sfântul Ioan Maximovici
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul…
4:00, sâmbătă, 20 septembrie, 2025 | Continuarea
Nașterea Maicii Domnului – hramul Mănăstirii Curchi
„Astăzi se deschid porțile cele nerodnice și se arată poarta dumnezeiască a fecioriei, din care și prin care Dumnezeu, Care este dincolo de toate cele câte sunt, va veni trupește în lume, așa cum spune Pavel, cel ce a auzit cele negrăite.” (Sfântul Ioan Damaschin) Am de an, la data de 21 septembrie, când Biserica…
10:03, sâmbătă, 21 septembrie, 2024 | Continuarea
„Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată…” Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Nimeni nu este în viaţa aceasta ca Fecioara Maria. Cercetează omule cu cugetul toată zidirea şi vezi dacă este ceva asemenea sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea cerurile. Aminteşte-ţi toate puterile nevăzute şi vezi dacă există o altă minune la fel cu…
3:46, sâmbătă, 21 septembrie, 2024 | Continuarea
Predica Părintelui Cleopa la Nașterea Maicii Domnului
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru… (Troparul praznicului)Iubiţi credincioşi, Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe…
9:00, vineri, 20 septembrie, 2024 | Continuarea
Acatistul Naşterii Maicii Domnului
Rugăciunile începatoare: Apoi se zic Condacele si Icoasele: Condacul 1 Astăzi uşa vieţii se deschide, astăzi raza Soarelui celui înţelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naşte spre mântuirea a toată lumea. Veseliţi-vă popoare şi vă bucuraţi şi cu credinţă, din inimă lăudaţi-o aşa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria şi…
8:07, vineri, 20 septembrie, 2024 | Continuarea
Episcopul Ioan al Sorocii a vizitat parohia „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Padova, Italia
Joi, 21 septembrie 2023, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii, vicar mitropolitan a slujit împreună cu Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor moldovenești din Italia, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Padova. Această comunitate ortodoxă a moldovenilor stabiliți în regiunea Padova a…
8:00, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cinstită în rugăciune de hramul Mănăstirii Curchi
„Astăzi o lume nouă și Rai de taină ne-a răsărit, în care și din care noul Adam l-a plăsmuit din nou pe cel vechi și lumea toată a înnoit-o, Cel ce nu este amăgit, ci amăgește pe amăgitorul, iar celor robiți păcatului prin amăgirea lui le dăruiește slobozire”. (Sfântul Grigorie Palama) În fiecare an, la…
6:03, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
„Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea…” Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului la Mănăstirea Suruceni
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna…
5:15, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
Praznicul împărătesc al Nașterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria
La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 21 septembrie 2022, clopotele Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului au sunat în dangăt de sărbătoare. Credincioșii veniți în număr mare, s-au putut bucura de Sfânta Liturghie praznicală, oficiată de către duhovnicul-administrator, Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) și soborul preoțesc al Sfintei Mănăstiri. În cuvântul…
5:10, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
Sfânta Liturghie, de Nașterea Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
Joi, 21 septembrie, 2023, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În dimineața zilei, un grup de copliași de la grădinița-creșă „Guguță”, nr. 10, din mun. Ungheni, prin organizarea directorului acestei instituții, Dna Emilia CUCURUZAC, a educatoarei și a unor părinți, l-au întâmpinat festiv pe Înaltpreasfințitul…
3:20, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
Părintele Sofian Boghiu: Cuvânt de învățătură la Nașterea Maicii Domnului
„Nașterea ta, de Dumnezeu Născatoare, bucurie a răsărit la toată lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei,…
11:15, miercuri, 20 septembrie, 2023 | Continuarea
Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătorită la Catedrala mitropolitană din Chișinău
De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire…
5:45, sâmbătă, 21 septembrie, 2019 | Continuarea
Numai Liturghia ţine lumea. De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Vineri, 21 septembrie, Liturghia praznicală prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost oficiată în această dimineață de către ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Protoiereul mitrofor Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei, al Sinodului BOM și Chelar al Catedralei Mitropolitane împreună cu soborul de preoți și diaconi i-au fost…
1:13, vineri, 21 septembrie, 2018 | Continuarea
„Nașterea Maicii Domnului” – Sărbătoarea Hramului Sfintei Mănăstiri Curchi
Astăzi, 8/21 septembrie 2018, când întreaga creștinătate drept-măritoare prăznuiește momentul ziditor de suflet din viața Maicii Domnului, și anume Nașterea Ei, PS Episcop Siluan de Orhei, Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi și Vicar al Mitropoliei Moldovei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală dedicată sărbătorii Hramului Sfintei Mănăstiri…
12:22, vineri, 21 septembrie, 2018 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova