Header image

Articole din rubrica Cleopa Ilie, Sfaturi duhovnicești

Părintele Cleopa, despre grija cea mai mare de Anul Nou

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm…

10:37, duminică, 31 decembrie, 2017 | Continuarea

A se învăţa omul a posti este o luptă şi trebuie voinţă

Ai auzit de Cuviosul Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtăşanie. Se împărtăşea o dată la 40 de zile şi nu-i mai era foame şase săptămâni! Şi mergând el odată prin pustie, tocmai în ziua în care a împlinit 40 de zile, a întâlnit un om care se tăvălea pe…

7:11, miercuri, 29 noiembrie, 2017 | Continuarea

Păcatul deznădejdii şi gândul sinuciderii se vindecă prin rugăciunea cea stăruitoare

Ce este deznădejdea şi care sunt urmările ei în viaţa omului? Deznădejdea este pierderea încrederii în bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu. Ea este păcat împotriva Duhului Sfânt. Deznădejdea este a unsprezecea treaptă a păcatului, după învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul. Urmările deznădejdii duc pe om la a douăsprezecea treaptă a păcatului, care este sinuciderea, asemenea lui…

10:49, sâmbătă, 22 aprilie, 2017 | Continuarea

Părintele Cleopa, despre grija cea mai mare de Anul Nou

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce…

5:17, vineri, 30 decembrie, 2016 | Continuarea

Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă…

– Dacă eşti certat cu cineva şi vorbeşti cu el, dar el totuşi nu vrea să răspundă, ce trebuie să facem în acest caz? – Dacă a intrat diavolul atât de tare în inima lui şi nu te iartă, oricine ar fi – cumătru, cuscru, soră, frate –, trebuie să-i zici de trei ori: „Iartă-mă,…

9:28, joi, 29 septembrie, 2016 | Continuarea

Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!

Omule, vrei tu ca altul să-ți fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ți facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul! Eu nu vreau ca altul să mă vorbească de rău; deci nu trebuie să-l bârfesc nici eu! Eu nu…

9:40, marți, 12 ianuarie, 2016 | Continuarea

Oricâtă rugăciune şi nevoinţă am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim

– Ce sfat deosebit daţi ucenicilor Prea Cuvioşiei Voastre, pe care i-aţi crescut şi învăţat voia lui Dumnezeu? – Să rămână în dragostea lui Hristos şi să se iubească unii pe alţii, cu dragostea cu care i-am iubit şi eu. Apoi, să ajute şi ei pe alţii la mântuire, să rămână sub ascultare în Biserica…

10:58, luni, 19 octombrie, 2015 | Continuarea

Ajutorul îngerului păzitor în ceasul morţii

În ce chip ajută îngerul păzitor pe suflet în ceasul morţii şi până când rămâne lângă el după moarte? Mai întâi, îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele. Apoi îi dă în cuget credinciosului să se împace cu toţi, să…

8:00, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Continuarea

Să țineți credința care o avem de două mii de ani!

Să țineți credința care ați supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să țineți credința care o avem de două mii de ani! Nu vă luați după slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe cei proști și nelămuriți în credință, ca să rupă unitatea și sufletul poporului român și vor…

4:17, duminică, 24 mai, 2015 | Continuarea

Excepţii îngăduite de Biserică care duc la despărţirea soţilor prin divorţ

– În ce condiţii Biserica Ortodoxă aprobă divorţul? – După învăţătura dată nouă de Dumnezeu, căsătoria este indisolubilă, adică una pe toată viaţa: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Numai moartea desparte în chip firesc pe cei doi soţi. Totuşi, sunt câteva excepţii îngăduite de Biserică, care duc la…

11:59, joi, 14 mai, 2015 | Continuarea

Părintele Cleopa: Cine-și păzește limba sa, are mare liniște sufletească

„De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este…

6:37, joi, 9 aprilie, 2015 | Continuarea

Credea că îngerii îi aprind lumânările, dar de fapt i le aprindeau dracii

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu…

11:47, vineri, 27 martie, 2015 | Continuarea

Ce este pe pământ care nu-i vis și umbră?

Ia să-mi spuneți mie unde erați voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneți acum repede! Să vedem. Dar unde o să fiți peste 100 de ani? Stiți? Vedeți că nu știți nici unde erați, nici unde mergeți? Ce-a spus Mântuitorul, Apostolilor? Voi nu știți de unde veniți și unde mergeți. Eu știu de…

3:11, miercuri, 7 ianuarie, 2015 | Continuarea

O, creştine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci!

Crucea este biruinţă, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului şi ale morţii. Deci, vai şi amar şi blestemat şi de trei ori blestemat este acela care nu se închină cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos! O, creştine, nici un lucru să nu faci,…

10:59, joi, 4 decembrie, 2014 | Continuarea

Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori

Şi de-aceea îţi spun: Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugării de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi! „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa!” Ce greutate este să zici câteva cuvinte? Şi ştiţi voi câtă putere are aceasta? Întreabă-l pe Sfântul Apostol Petru!…

11:41, miercuri, 3 decembrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com