Articole din rubrica Articole, Istoria, Mărturii istorice
Exemplul Gărzii de Fier
E timpul să nuanţăm nişte lucruri în ceea ce priveşte Legiunea Arhanghelului Mihail. Nu ca să-i luăm apărarea, ci pentru a lămuri situaţia ei după decenii de tratare tendenţioasă şi unilaterală a subiectului. Mai întâi trebuie spus că avem de a face cu o mișcare românească inconfundabilă. Liderul ei, Corneliu Zelea Codreanu, s-a afirmat drept…
11:03, duminică, 27 aprilie, 2014 | Continuarea
Măicuţa Teofana – A renunţat la cele lumeşti pentru a porni pe un drum necunoscut, un drum nou
La poale de pădure, într-un peisaj coborât parcă din poveste, cu o grădină ca a raiului, este aşezată frumos o mănăstire, mănăstirea „Sfintele Femei Mironosiţe Marta şi Maria” din Hagimus, Căuşeni. Situată la jumătate de drum dintre Căuşeni şi Tighina, aşezământul adăposteşte 60 de maici şi surori de ascultare. Printre ele, mai bine de 12…
10:29, vineri, 25 aprilie, 2014 | Continuarea
Nu sunt decât două posibilităţi…
Noi avem puterea să împlinim voia Domnului, să urmăm rostul pentru care ne-a zidit, dar putem face şi altminteri. Vedeţi, nu-i uşor să fii Om nici între oameni, darămite între neoameni… Dar este cu putinţă. Ce-i foloseşte omului să le aibă pe toate de-a gata, dar să-şi piardă obrazul…şi sufletul? Iar dacă avem greutăţi, dacă…
5:34, joi, 24 aprilie, 2014 | Continuarea
Fiara sfidată de Sfinţii Închisorilor de la Aiud
Decenii la rând tema despre cei care şi-au dus cu demnitate crucea credinţei, au luptat pentru păstrarea acesteia, au suferit fiind întemniţaţi sau chiar au plătit cu preţul vieţii, a fost una interzisă, doar, din când în când, mai mult şoptit, mai povestea vreun bun creştin despre oamenii care puneau mai presus de toate frica…
12:44, joi, 24 aprilie, 2014 | Continuarea
Valoarea credinţei
Îmi aduc aminte de un filosof care a venit la Socrate, alt filosof. Şi acela avea o femeie foarte talentată. Şi a început să spună: – Domnule, am o femeie aşa de frumoasă! Celălalt era la o masă cu un creion în mână şi hârtie şi a scris un zero. – Femeia mea e de…
3:09, marți, 22 aprilie, 2014 | Continuarea
Hristos a înviat
Şi-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Şi-un duşman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui. Desculţ, pe jos, colinda lumea Şi mulţi hulesc în urma lui. Şi mulţi cu pietre îl alungă Şi râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbeşte tuturora Atotputernic şi…
8:24, duminică, 20 aprilie, 2014 | Continuarea
18 aprilie 1993…mucenicia părinţilor de la Optina
“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostril, prietenii nostri, cunoscutii nostri.” In ziua de 18 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea…
10:41, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului şi prin rânduiala marelui locaş al Sfântului Sava, a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după…
11:57, luni, 7 aprilie, 2014 | Continuarea
Cele Şapte Laude ale Bisericii simbolizează şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului
Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, cu cele Şapte Laude. S-au aşezat aceste Şapte Laude pentru cele şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi fericit este creştinul acela care le zice. Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, cu cele Şapte Laude. Ştiţi voi care…
12:59, vineri, 4 aprilie, 2014 | Continuarea
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, s. Ţîpova, r. Rezina
Hram: Adormirea Maicii Domnului Stareţ: Arhim. Ioan (Moşneguţu) Date de contact: MD 5421 s. Ţîpova, r. Rezina Tel. 0254 31 255; mob. 060-333330 Aşezare: lângă satul Ţîpova, la aproximativ 90 km la nord de Chişinău, pe malul drept al Nistrului. Descriere succintă: Mănăstirea este alcătuită din trei complexe monastice. Primul complex, include biserica cu hramul…
2:15, miercuri, 2 aprilie, 2014 | Continuarea
Deosebirea între lucrarea Sfântului Duh și a celui rău
Aş mai dori însă, eu nevrednicul Serafim, să-ţi explic, bucuria mea, care este deosebirea între lucrarea Sfântului Duh, Care pune tainic stăpânire pe inimile celor ce cred în Domnul Iisus Hristos, şi lucrarea întunecată a păcatului care se sălăşluieşte în noi ca un hoţ, îndemnat de diavolul. Duhul Sfânt ne pune în gând cuvintele lui Hristos…
1:09, miercuri, 2 aprilie, 2014 | Continuarea
„Ţarina uscată se va face bălţi…”
Am aşteptat demult acest Film. Cel puţin din două motive majore. Cartea Facerii şi misiunea supremă a lui Noe – ecranizată, ce provocare! Asta pe de o parte. Pe de alta, e în joc regizorul: Darren Aronofsky, născut în februarie 1969. Unul dintre acei creatori, care pe mine mă însufleşte, şi mă face părtaş la problematici, care şi…
9:49, marți, 1 aprilie, 2014 | Continuarea
Crucea dusă cu răbdare, curaj, credință în Dumnezeu, îl mântuieşte pe om
Noi știm: dacă Dumnezeu ar fi dorit, nici un fir de păr nu ar fi căzut de pe capul Fiului Său. Dacă ar fi dorit Dumnezeu, Fiul Cel întrupat al Său ar fi putut fi cel mai puternic stăpânitor al lumii, mai puternic fizicește decât orice luptător, ar fi deținut o capacitate colosală de a…
7:10, joi, 27 martie, 2014 | Continuarea
Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut?
Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu, că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori. Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie…
1:12, vineri, 14 martie, 2014 | Continuarea
Sfaturi părinteşti pentru trezire şi pocăinţă
Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum şi bogăţia cea mai de preţ pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celălalt. Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea. Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi,…
2:20, vineri, 7 martie, 2014 | Continuarea

