Header image

Articole din rubrica Articole

Despre incinerare: „Un obicei păgân şi barbar, izgonit din Europa cu două mii de ani în urmă”

Ziaristului I. T., care īntreabă cu privire la incinerarea morţilor Mă întrebaţi de ce Biserica creştină nu permite incinerarea morţilor. În primul rând, fiindcă ea consideră acest lucru drept o silnicie. Sârbii se îngrozesc şi astăzi înaintea nelegiuirii lui Sinan paşa, care a ars la Vracear trupul mort al Sfântului Sava. Dar ce, oamenii incinerează…

10:59, vineri, 11 iulie, 2014 | Continuarea

În numele lui Dumnezeu

Oamenii care nu-şi pot stăpâni inima, cu atât mai puţin îşi pot stăpâni limba. Oamenii care nu pot face să sălăşluiască pacea în inima lor, cu atât mai puţin vor putea face să sălăşluiască pacea în ţară. Oamenii care nu pot vedea lumea în ei, cu atât mai puţin se pot vedea pe ei înşişi în lume. Oamenii…

4:49, miercuri, 9 iulie, 2014 | Continuarea

După ce se recunoaşte o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului,…

1:25, marți, 8 iulie, 2014 | Continuarea

Acum ştiu că Dumnezeu există

În iadul din Dachau într-o zi, povesteşte vlădica (Nicolai) “ca întodeauna stăteam în celula mea din închisoare. Deodată intră un tânăr ofiţer german, paznicul lagărului şi mă întreabă: – Dumneavoastră cu adevărat credeţi în Dumnezeu? – Nu, i-am răspuns eu. – Sunt fericit că văd un om de cultură – se bucură el şi continuă:…

10:42, joi, 26 iunie, 2014 | Continuarea

Cine ne dă mărturie că Dumnezeu există

Învățătoarei V.Ș., despre cine ne dă mărturie că Dumnezeu există Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi începutsă pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult. Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se…

9:44, marți, 10 iunie, 2014 | Continuarea

A putea şi a trebui

Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti. Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu – cu toate că ţie îţi pare astfel -, ci numai până când…

11:43, sâmbătă, 17 mai, 2014 | Continuarea

Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorşte fiindcă merge la Biserică

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi…

8:53, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei

Câtă vreme dăinuieşte dragostea, nimeni nu se gândeşte la egalitate. Câtă vreme domneşte dreptatea, nimeni nu vorbeşte despre egalitate. Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei. Egalitatea înlătură cu desăvârşire dreptatea, şi dragostea înlătură astfel şi moralitatea.  Oare soţul îşi iubeşte soţia din pricina egalităţii? Mama îşi iubeşte oare copilul din pricina egalităţii ?…

11:15, marți, 13 mai, 2014 | Continuarea

Dragostea a rezolvat deja problema relaţiei între „Eu” şi „Noi”

Rămîne, aşadar, dragostea. Chiar şi dominaţi de ură, oamenii visează la dragoste. Deoarece dragostea luminează şi în întuneric, iar întunericul nu a reuşit s-o înghită. Biruinţa dragostei este şi bi­ruinţa lui Dumnezeu. Deoarece dragos­tea nu e un adjectiv pentru cuvântul Dumnezeu, ci chiar numele Domnului. Oare nu e scris în Sfânta Scriptură: Dum­nezeu este dragoste?…

1:32, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea

Sfântul Nicolae Velimirovici – Războiul şi Biblia

„…propaganda verbală a păcii serveşte multora în scopuri de război. Se vorbeşte atât de mult astăzi despre pace nu pentru că e pace, ci pentru că pacea este în primejdie. Chiar şi propaganda verbală a păcii serveşte multora în scopuri de război. Şi astfel, în zilele noastre se adevereşte încă o dată spusa prorocului: Pace,…

12:17, sâmbătă, 3 mai, 2014 | Continuarea

Paharul plăcerii

Dacă ţi-ar întinde cineva o pocal de aur cu cel mai bun vin din lume şi ţi-ar spune: „Bea, însă vezi că la fund se află un scorpion”, ai bea oare? În orice pahar al plăcerii pământeşti se găseşte un  scorpion la fund. Şi, din nefericire, aceste pahare sunt atât de mici încât scorpionul este întotdeauna aproape de…

6:45, joi, 27 martie, 2014 | Continuarea

Ia seama la ce urăşti şi la ce iubeşti!

Ia seama la ce urăşti şi la ce iubeşti! Atunci când lupţi pentru credinţă, iubeşte din toată inima, căci ea ţi-a fost dată de Cel ce te iubeşte. Credinţa este darul iubirii, este credinţa ta, frate sârb, adevărata credinţă ortodoxă. Iubindu-ţi credinţa, Îl iubeşti pe Dătătorul ei. Iubirea de sine întunecă mintea şi stinge candela…

4:06, vineri, 15 noiembrie, 2013 | Continuarea

Ce să facem ca să trăim mai bine?

După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit. Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor…

11:00, luni, 11 noiembrie, 2013 | Continuarea

Europa este moarte, Hristos este viaţă. Alegeţi viaţa, ca să fiţi vii în veac!

Unde este întunericul cel mai mare? Acolo unde străluceşte cea mai puternică lumină, care apoi se stinge. Acolo este întunericul cel mai mare. În piaţa unde strălucesc sute de lumini şi unde noaptea se întrece în lumină cu ziua, când toate luminile se sting, atunci, în acea piaţă se face un întuneric mai mare decât…

10:31, sâmbătă, 9 noiembrie, 2013 | Continuarea

Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei – Prin fereastra temniței

Editura Predania traducere/Ionuţ și Sladjana Gurgu redactor/ Radu Hagiu Această carte este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul German de la Dachau. Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemniţării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemniţat un om liber ajuns, printr’o asemenea măsură a credinţei, nădejdii…

5:55, luni, 4 noiembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com