Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări, Comentariile zilei
De la suflet la suflet: ziua a XXIII-a. Îmi doresc să revenim la normalitate
Prea puțini avem curajul să spunem lucrurilor pe nume, și mai puțini suntem sinceri unii cu alții, dar meteahna care persistă de cel mai mult timp în rândurile noastre este mândria, cum s-ar zice – la noi fudulia e la ea acasă. Ne ascundem după deget, încercând să explicăm, să demonstrăm și, pe alocuri, să…
9:38, marți, 23 iulie, 2024 | Continuarea
Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Trăim într-o lume de tâmpiţi, în care dacă rosteşti numele lui Dumnezeu, se ridică toţi împotriva ta
– N-a făcut caz de marile sale reuşite, cum n-a ţinut nici să iasă în faţă cu orice preţ. În spatele discreţiei şi a modestiei în care s-a învăluit o viaţă întreagă, se ascunde însă unul din marii profesionişti ai României. Doctor în medicină, profesor şi iniţiator al secţiei de Resocializare din cadrul spitalului „Al….
8:26, vineri, 16 septembrie, 2016 | Continuarea
Simplitatea omului se naște din firescul relației lui cu Dumnezeu
Încercați să vă comportați normal. Să vă spun un lucru: e nefiresc vara să mergi cu paltonul și cu căciulă rusească pe cap. Că suntem tineri și ne îmbrăcăm mai ușor. La bătrânețe e altfel. Deja eu simt că trebuie să-mi înfășor picioarele, că-mi îngheață. Mă doare un rinichi. Complexitatea simplității e cea care ne…
8:00, luni, 22 februarie, 2016 | Continuarea
Simplitatea omului se naște din firescul relației lui cu Dumnezeu
Incercați să vă comportați normal. Să vă spun un lucru: e nefiresc vara să mergi cu paltonul și cu căciulă rusească pe cap. Că suntem tineri și ne îmbrăcăm mai ușor. La bătrânețe e altfel. Deja eu simt că trebuie să-mi înfășor picioarele, că-mi îngheață. Mă doare un rinichi. Complexitatea simplității e cea care ne…
6:56, vineri, 31 iulie, 2015 | Continuarea
Ortodoxia și critica normalității
Bruce Foltz, de la Eckerd College, Universitatea de Stat Pennsylvania, Florida, face parte din grupul unor importanți profesori universitari de filosofie din SUA convertiți la ortodoxie. A vizitat Mănăstirea Putna în 2014 și 2015. Considerăm potrivită prezentarea pe care editorul volumului „Întoarcerea spre răsărit: filosofii contemporani și vechea credință creștină” o face autorilor care își…
11:02, miercuri, 15 iulie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova