Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei
Duminica orbului – ultima duminică a perioadei pascale
Este ultima duminică a perioadei pascale, dar nu ultima în care Dumnezeu încearcă să ne trezească la realitate, aducându-ne exemple vii, pe care, auzindu-le sau citindu-le, ne regăsim în ele. Odată un preot a fost întrebat: de ce coperta Bibliei este neagră sau, cel puțin, întunecată? Fără să stea mult pe gânduri,…
11:20, vineri, 23 mai, 2025 | Continuarea
Sâmbăta lui Lazăr, anticiparea Învierii Domnului
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos…
12:27, vineri, 11 aprilie, 2025 | Continuarea
Noul Testament ‒ prin excelență, cartea întoarcerii la Dumnezeu
Nu este scriere sau capitol în cuprinsul Noului Testament care să nu urmărească acest scop mântuitor: pocăința, întoarcerea și împăcarea cu Dumnezeu. Am definit convertirea ca fiind actul de întoarcere la Dumnezeu. Astfel înțeleasă convertirea, întreg Noul Testament nu este altceva decât cartea prin excelență a convertirii, cartea întoarcerii la Dumnezeu, în raiul fericirii pierdute. Nu este scriere sau capitol în cuprinsul Noului…
9:25, joi, 19 septembrie, 2024 | Continuarea
Cum ştim care e voia lui Dumnezeu?
Cum ştim care e voia lui Dumnezeu, părinte? Voia lui Dumnezeu e rezumată în Evanghelie în două fraze foarte mici, scurte: „Să Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toate puterile, din toate, toate, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Iar când învăţătorul de lege L-a întrebat:…
10:06, vineri, 7 septembrie, 2018 | Continuarea
Să ai încredere. Să nu te îndoiești. Să primești adevărul…
În Vechiul Testament omul își manifestă supremația față de restul creațiunii și facultatea de a se înălța, răspunzând ‒ odată cu Moise, patriarhii, drepții și proorocii ‒ atunci când e chemat de Dumnezeu cu vorbele: „Iată-mă, Doamne!”. Prezent, drepți, gata la ordine, oricând disponibil și dispus, neșovăitor, prompt. Se împlinește, înduhovnicește și îndumnezeiește îndeplinind voia…
9:52, vineri, 12 februarie, 2016 | Continuarea
De nu vă veţi ajuta pe calea mântuirii, veţi da socoteală în faţa lui Hristos de cei care se pierd
Odată, Protosinghelul Nicodim Măndiţă spunea unuia din ucenici: – Părinte, eu nu-ţi dau post şi metanii multe. Că şi ursul şi şarpele postesc. Dar ursul tot urs rămâne şi şarpele tot şarpe. Când muşcă, amândoi omoară! Aşa şi omul, posteşte uneori mult, dar în inimă este plin de răutate, iar când dezleagă la mâncare şi băutură…
4:10, luni, 1 februarie, 2016 | Continuarea
Un program duhovnicesc pentru a păstra harul
Să-ţi faci un program bun. După rugăciunea de dimineaţă, să citeşti din Noul Testament. Să iei câte un cuvânt pe care să-I ai în minte şi să te străduieşti să-l împlineşti toată ziua. Să-ţi zici: „Asupra acestui cuvânt mă voi opri astăzi, pe acesta mă voi strădui să-l păzesc”. Anafura să o consumi după rugăciunea de dimineaţă. Seara să citeşti puţin dintr-o carte patristică, deoarece aceasta…
4:01, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Faceţi milostenie sufletească în fiecare zi
Faceţi milostenie sufletească în fiecare zi, că milostenie trupească nu prea avem de unde. Ce înseamnă milostenie sufletească? Să iei o carte sfântă sau Noul Testament şi să mergi la un creştin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac şi să îi citeşti de acolo un capitol sau să faceţi rugăciune, să citiţi un…
3:45, marți, 17 noiembrie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni
Prin rugăciune, mulţi credincioşi, din Vechiul şi Noul Testament până în zilele noastre, s-au folosit mult, foarte mult, şi sufleteşte şi trupeşte. Mulţi creştini se plâng că Dumnezeu i-a părăsit şi nu le-a dat cele ce au cerut şi aşteptat ei… Aceasta este şoapta diavolului, care întotdeauna caută a împinge lumea în prăpastia deznădejdii. Dumnezeu nu…
7:26, vineri, 4 septembrie, 2015 | Continuarea
Ce urmăreşte Dumnezeu
Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde; şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi în iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstire, şi în ceata Sfinţilor Apostoli, şi s-a pierdut şi-n Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca…
7:00, luni, 15 iunie, 2015 | Continuarea
Cele 5 răni ale lui Iisus
Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un „basm” despre cele cinci răni ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm. Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre! Lăsaţi deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce…
7:19, vineri, 10 aprilie, 2015 | Continuarea
Să ne facem mintea o fabrică de gânduri bune
Rugăciunea lui Iisus curățește inima, iar curăția inimii sporește rugăciunea. Dar nu ajunge numai rugăciunea pentru curățarea minții și a inimii noastre. Nu folosește la nimic dacă ne rugăm, postim și priveghem zile întregi, iar mintea noastră este plină de gânduri rele față de aproapele. ”Pentru că din minte, gândurile rele se pogoară în inimă…
11:39, luni, 16 martie, 2015 | Continuarea
Argumentele Ortodoxiei în disputa cu protestanţii
În ciuda aparențelor, creștinismul ortodox are destule argumente care îi dau dreptate în disputa cu celelalte confesiuni. Voi prezenta, pe scurt, câteva raţionamente care doboară unele mituri protestante. Creştinismul primar Se afirmă că în secolul IV Biserica ar fi făcut mai multe schimbări care au alterat „puritatea” creștinismului primar. Total fals! „Inovațiile” ortodoxe, de care…
7:00, duminică, 1 martie, 2015 | Continuarea
Arheologii au descoperit la Ierusalim locul în care Iisus a fost judecat de Pilat din Pont
O descoperire arheologică aduce lumină asupra unui loc simbol al creștinătății. În Orașul Vechi al Ierusalimului, arheologii americani au descoperit ruinele Palatului lui Irod, unde, potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost judecat de Pilat din Pont, înainte de a fi răstiginit. Conform ziarului La Stampa, săpăturile începute in urmă cu 15 ani pe locul…
12:37, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Care Biblie?
Puţini cunosc confuzia care există în Bisericile Ortodoxe despre lista canonică a cărţilor Vechiului Testament. Ne-am aştepta ca Sfânta Scriptură să fie clar definită, care cărţi intră în cuprinsul ei şi care nu. Or, lucrurile stau tocmai pe dos. De ce? Biblia înseamnă de fapt “cărţi”, de aceea, când vorbim de Biblie, trebuie să ne…
10:05, vineri, 21 martie, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova