Articole din rubrica Cateheza, Spovedanie
Taina iertării – Cum să-ți spovedești corect păcatele?
La spovedanie, să te căiești spunându-ți păcatele! Câteodată cei care vin la spovedanie, încep de exemplu să povestească următoarele: „Am ajuns ieri acasă și m-a întâmpinat soțul, care, ca întotdeauna, era băut, i-am făcut o observație și a început să țipe la mine, iar eu m-am înfuriat și l-am plesnit peste față. Bineînțeles că nu…
11:52, marți, 22 august, 2017 | Continuarea
Unei femei pe care o chinuie o tristețe apăsătoare
Scrii că te chinuie o tristețe de neînvins și inexplicabilă. Trupește ești sănătoasă, casa ți-e plină, dar inima îți este pustie. De fapt, inima ți-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligație, la distracții și spectacole, dar asta îți mărește și mai mult întristarea. Păzește-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea…
1:33, sâmbătă, 27 februarie, 2016 | Continuarea
Un păcat ascuns devine şi mai mare
– Alegerea duhovnicului este un lucru extrem de greu. Abia în momentul în care găsim duhovnicul potrivit, conştientizăm câte urcuşuri şi coborâşuri are drumul pe care trebuie să ne ducem propria cruce. Părinte, ce ne sfătuiţi să facem pentru a nu rătăci de pe drumul cel bun? – Vedeţi dumneavoastră, această stare de cercetare este,…
10:38, joi, 11 februarie, 2016 | Continuarea
De ce sunt mai multe femei în iad ?
Se povesteşte că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei….
4:33, joi, 6 august, 2015 | Continuarea
Care sunt cauzele necazurilor care vin asupra noastră ?
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi…
8:31, luni, 11 mai, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova