Header image

Articole din rubrica Articole, Credinţa şi medicina, Educaţie, Educație religioasă, Familia, familia crestina, Ortodoxia pentru copii, Școala părinților

Pâinea – fața Domnului sau un aliment banal?

 – Mămico, știi când am simțit pentru prima dată cât de gustoasă e pâinea obișnuită? – Presupun – a răspuns mama zâmbind. – Când am împlinit șapte ani și a venit Postul Mare, eu pentru prima dată am postit cu tine și cu tata. Eu atunci nu mergeam la școală. Și țin minte, la noi…

8:12, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea

Nu ştiţi voi postul care Îmi place?

1. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale. 2. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu…

6:45, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea

Nici bogăţie, nici sărăcie, ci pâinea cea de toate zilele

Îi cerem lui Dumnezeu pâinea cea de toate zilele şi îi cerem să ne ajute ca, având pâinea cea de toate zilele, să ne simţim mulţumiţi şi fericiţi. Pentru că, de fapt, liniştea noastră, pacea noastră sufletească, nu ne-o aduce multa bogăţie, ci ne este de ajuns pâinea cea de toate zilele. Literatura duhovnicească este…

9:25, luni, 23 noiembrie, 2015 | Continuarea

Cura de slăbire cu pâine

Am auzit de multe tipuri de regimuri în ziua de astăzi care se bazează pe eliminarea sau reducerea carbohidraților. Unul dintre aspectele cele mai întâlnite este renunțarea la pâine. Ar trebui să țineți cont de faptul că nu mă pretind a fi expert nutriționist dar totuși există în astfel de abordări unele probleme observabile cu…

9:32, marți, 17 februarie, 2015 | Continuarea

Dacă de cel sărac nu te poţi milostivi, gândeşte-te că într-o zi poate şi tu vei sărăci…

Într-un an s-a întâmplat a fi foamete mare. Pavel era un băiat foarte sărac şi s-a coborât de la munte, de unde locuia, în satul vecin, aşezat în vale. A bătut pe la uşile tuturor şi a cerut câte ceva de mâncare. Gheorghiţă, fiul unui ţăran avut, stătea în ogradă cu o bucată de pâine…

6:53, miercuri, 3 septembrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com