Articole din rubrica Articole, Interviu, Postul Mare
10 întrebări și răspunsuri despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

În prima săptămână din Postul Paștilor se săvârșește, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din patru părți care se citesc, câte una, de luni până joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare. Despre aspectele istorico-liturgice, dar și…
5:57, marți, 28 februarie, 2023 | Continuarea
Relaţiile intime dintre soţi pe perioada postului

– „Spuneți-ne, când este recomandat pentru soți să se abțină de la relațiile trupești?” (Cristina A.) – În posturi, în zilele de miercuri, vineri și duminica. Soții ortodocși se abțin de la relații atunci când copiii le sunt bolnavi sau când întâmpină anumite greutăți în familie. La fel, înainte de Sfânta Împărtășanie. Numai că fiecare cuplu…
2:40, marți, 5 aprilie, 2022 | Continuarea
Cum le vorbim copiilor noștri despre Dumnezeu?

Modul în care predăm credința trebuie să fie unul rezonabil, jertfă bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1), și, cu toate acestea, credința noastră trece dincolo de cadrul rigid al rațiunii. Sentimentul tainei sfinte a lui Dumnezeu, evlavia sau frica de Dumnezeu reprezintă o parte esențială a credinței noastre. Credința creștină implică recunoașterea tainei lui Dumnezeu,…
3:21, miercuri, 17 martie, 2021 | Continuarea
Tată adevărat nu este cel care a dat naştere, ci acel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa

Este de folos să studiem ştiinţele şi artele, însă este neapărată nevoie să învăţăm să vieţuim creştineşte. Luaţi seama la aceasta, părinţilor, care să nu fiţi ucigaşi ai copiilor pe care i-aţi adus pe lume. Tată adevărat nu este cel care a dat naştere, ci acel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa….
1:59, miercuri, 26 august, 2020 | Continuarea
Postul este o virtute, dar mai cu seamă un ajutor spre virtute

Eu am văzut creştini care, în postire, i-au întrecut pe călugări! Ştiu eu câţiva care ţin până sâmbăta. Vine o femeie la mine să se mărturisească, Fevronia o chema. Şi vine la mine într-o miercuri – eram duhovnic tânăr pe vremuri, că am tot mărturisit cât am putut în viaţa mea –, şi îi zic:…
11:13, sâmbătă, 22 august, 2020 | Continuarea
Acatistul Maicii Domnului în cinstea Icoanei de la Kazan

Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, pentru sfânta ta icoană. Iar tu, ca o milostivă şi ajutătoare a celor ce aleargă spre tine, apără-ne pe noi de tot necazul şi de toată nevoia, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Apărătoare grabnică…
2:34, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Condac 1: Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care cu dreptate și cu dragoste a cârmuit poporul său; ctitor de locașuri sfinte și apărător al creștinătății; cel cinstit cu numele de “atlet al credinței creștine”, cu bucurie într-un glas să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Icos 1: Din pruncie ai fost crescut…
1:46, miercuri, 15 iulie, 2020 | Continuarea
Postul copiilor şi exemplul părinţilor

Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe…
10:59, luni, 6 iulie, 2020 | Continuarea
Afecţiunea părintească este totul și nu poate fi înlocuită de nimic

Apropierea în plan afectiv, care este mai importantă decât toate celelalte, este hrana sufletească pe care i-o dai copilului tău. Această afecţiune părintească este, de fapt, totul şi nu poate fi înlocuită de nimic: nici de jucării scumpe şi sofisticate, nici de bone ultra-competente, nici de filme de desene animate, nici de vacanţe exotice… de…
9:53, joi, 21 mai, 2020 | Continuarea
Predica Părintelui Sofian (Boghiu) la Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia

“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae și sfânta muceniță Filofteia. Diferența de timp și de loc este mare între acești sfinți ai lui Dumnezeu, pentru că sfântul Nicolae trăiește pe la trei sute și patruzeci, atunci își încheie viața pămantească, iar…
1:00, joi, 19 decembrie, 2019 | Continuarea
Cum stimulăm creativitatea copiilor

Astăzi, a fi creativ înseamnă a avea mai multe şanse de a reuşi în plan profesional şi social, dar şi personal. Pe de altă parte, creativitatea nu este o materie care se învaţă la şcoală şi, aparent, nu există o reţetă pe care o poţi aplica pentru a stimula creativitatea copiilor. Primul pas este să…
2:32, miercuri, 13 noiembrie, 2019 | Continuarea
Învățătoarea joacă un rol foarte important în viața copilului

Părinte Vasile, mulţi părinţi le spun copiilor pe un ton ameninţător, de regulă atunci când sunt agitaţi şi fac prostii: „Nu mergi tu la şcoală, vezi tu acolo cum o să te cumintești”! Aceste ameninţări funcţionează cu siguranţă negativ. Voiam să mă refer şi la asta. Este un alt motiv pentru care un copil poate…
1:51, joi, 12 septembrie, 2019 | Continuarea
Să cugetăm la Dumnezeu toată ziua

Să ne dăm osteneala de a ne obișnui încă de la trezirea din somn să cugetăm la Dumnezeu toată ziua. În timpul împlinirii datoriilor noastre, să cugetăm la Dumnezeu, să ne deprindem a ne întoarce gândurile cele împrăștiate către Părintele nostru Cel ceresc. Multe lucruri în viața noastră de zi cu zi sunt obiceiuri. Dacă nu…
11:00, marți, 10 septembrie, 2019 | Continuarea
Această povestioară e bine să fie citită de fiecare dintre noi! “Părinte, eu n-am să mai vin la Biserică”

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune: – Părinte, eu n-am să mai vin la biserică. Preotul îl întrebă: – Ah. Poți să-mi spui care este motivul? Tânărul îi răspunde: – Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; citețul nu citește bine; în vocea coriștilor nu se simte rugăciune; ajutorii…
9:45, miercuri, 14 martie, 2018 | Continuarea
Pâinea – fața Domnului sau un aliment banal?

– Mămico, știi când am simțit pentru prima dată cât de gustoasă e pâinea obișnuită? – Presupun – a răspuns mama zâmbind. – Când am împlinit șapte ani și a venit Postul Mare, eu pentru prima dată am postit cu tine și cu tata. Eu atunci nu mergeam la școală. Și țin minte, la noi…
8:12, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea