Articole din rubrica Articole, Sf. Porfirie Kavsokalivitul, Sfaturi duhovnicești
Să preferăm a fi nedreptăţiţi
Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru…
9:33, luni, 11 mai, 2015 | Continuarea
Ajută-i cu rugăciunea ta
Odată am vrut să ajut nişte oameni care aveau o problemă mare, pe care Bătrînul o semnalase, dar de care ei nu erau conştienţi. Am presimţit, totuşi, riscul ca ei să nu mă înţeleagă şi să mă răstălmăcească, astfel încît, în loc să le fiu de folos, să le provoc, în schimb, pagubă duhovnicească. I-am…
7:28, vineri, 8 mai, 2015 | Continuarea
Când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii
Câteodată este bine să ziceţi cu glas tare „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, pentru a o auzi şi simţurile, pentru a o auzi şi urechea! Suntem trup şi suflet, şi există o influenţă a unuia asupra celuilalt. Însă, când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii. Atunci cuvintele contenesc. Este tăcerea lăuntrică ce premerge,…
10:45, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea
Mai presus de toate este iubirea
Mai presus de toate este iubirea. Lucrul de care trebuie să ne îngrijim, copiii mei, este iubirea pentru celălalt, sufletul său. Tot ceea ce facem – rugăciune, sfat, mustrare – să facem cu iubire. Fără iubire, rugăciunea nu foloseşte, sfatul răneşte, mustrarea îl vatămă şi-l nimiceşte pe celălalt, care simte dacă îl iubim sau nu,…
11:23, luni, 4 mai, 2015 | Continuarea
Tot ceea ce vă necăjeşte prefaceți în rugăciune
Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit! Să nu ne întoarcem înapoi şi să spunem ce n-am făcut. Însemnătate are ce-o să facem acum, din această clipă şi mai departe. Precum spune Apostolul…
10:25, sâmbătă, 2 mai, 2015 | Continuarea
Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui
Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul şi puterea Sa, şi va preface necazul în bucurie, în iubire pentru fraţi, în adorare către El Însuşi. Aşa va fugi întunericul. Să vă amintiţi de Apostolul…
7:17, sâmbătă, 2 mai, 2015 | Continuarea
Să știi să iubești înseamnă să te doară pentru cel pe care îl iubeşti
Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere. Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară…
12:36, sâmbătă, 25 aprilie, 2015 | Continuarea
Să faceţi metaniile cu evlavie şi iubire, şi să nu le număraţi…
Să faceţi metaniile cu evlavie şi iubire, şi să nu le număraţi. Mai bine să faceţi zece şi bune, decât multe şi fără râvnă, fără cinstire şi dragoste dumnezeiască. Faceţi câte puteţi, pe măsura râvnei, dar nu false metanii şi false rugăciuni. Nu lucruri tipiconale pentru Dumnezeu. Dumnezeu cere ca tot ce se face pentru…
11:02, vineri, 24 aprilie, 2015 | Continuarea
Ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil! Câtă răspundere şi câtă cinste!
Educaţia copiilor începe din ceasul zămislirii lor. Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama –…
3:29, marți, 14 aprilie, 2015 | Continuarea
Să ştii că noi doi o să mergem împreună-n iad!
Părintele, ca medic al meu, nu-mi vedea numai bolile trupeşti, ci se îngrijea şi de multele mele boli ale sufletului. Voia să mă ajute să dobândesc şi eu smerenia. Într-o seară, mi-a dat un telefon la cabinet, după o exagerată manifestare de iubire a unui cuplu de bolnavi pe care îi îngrijisem. – Gheorgiţă, sunt…
11:55, vineri, 3 aprilie, 2015 | Continuarea
Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi
Mintea este cea care cugetă. Inima nu cugetă. Să aveţi mintea la Dumnezeu, şi inima saltă de bucurie de la sine. Se străpunge. Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi. Ca să-L iubiţi, trebuie ca El să vă iubească mai întâi. Trebuie ca mai întâi să vă cunoască Dumnezeu, apoi e rândul vostru….
7:48, joi, 2 aprilie, 2015 | Continuarea
Pe diavol să-l dispreţuiţi…
Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoşează. Crucea să fie făcută corect. Adică, cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept şi, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile. Părtăşia cu Hristos, atunci când se lucrează simplu, lin,…
8:00, duminică, 29 martie, 2015 | Continuarea
Pe toate le dă Hristos
Amintiţi-vă de Proorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Proorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Proorocul Ilie, şi…
11:44, luni, 23 martie, 2015 | Continuarea
Lasă-ți boala în voia lui Dumnezeu!
Cu ocazia altei întâlniri, m-a ajutat să-i pricep vorbele în felul următor: -Știi ce să faci când ești bolnav? Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui ,,Doamne, iartă-mi…
12:20, duminică, 22 martie, 2015 | Continuarea
Viața noastră depinde de voința proprie
Eram de față la o discușie pe care o deschisese Părintele privitoare la felul nostru de viață. Din câte am priceput eu, a zis cam așa: Viața fiecăruia depinde de voința proprie. Putem trăi cum vrem și cât vrem. Nu există obstacole sau dificultăți pentru a face ceea ce ne dorim, dar nici îndreptățiri! Trebuie…
5:07, joi, 19 martie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova