Header image

Articole din rubrica Articole, Educație religioasă, Familia, Școala părinților

Mântuirea copilului vostru depinde de sfințirea voastră

Părinții unui copil dificil și neastâmpărat s-au dus la Părintele plângându-se de situația în care se aflau și cerându-i sfatul legat de ce ar trebui să facă. Părintele le-a spus că ar trebui să fie mai atenți la viața lor. Părinții însă, tot aduceau vorba de problema copilului lor, iar Părintele le vorbea despre datoriile…

11:02, vineri, 8 august, 2014 | Continuarea

Viaţa duhovnicească a mamei ajută sufletele copiilor ei

Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească Vieţile Sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viaţa duhovnicească a mamei…

2:31, duminică, 3 august, 2014 | Continuarea

Dragostea unui copil curat

Povestea spune că, în urmă cu un număr de ani, un om și-a pedepsit fetița în vârsta de 5 ani, pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii și deveni și mai supărat când a văzut că fetița a folosit hârtia respectivă, ca să decoreze o cutie…

7:48, vineri, 1 august, 2014 | Continuarea

„Vreau să devin mamă!”

Văd că fiica noastră va fi o fată frumoasă, dar eu mă strădui să nu-i induc acest sentiment, ca să nu creadă asta despre sine, fiindcă atunci îi va fi foarte greu să trăiască: se va crede regină și va vrea prea mult de la viață. Eu aș vrea ca fiica mea să-și dăruiască frumusețea…

6:12, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea

Păstrează puritatea copilului tău

Ce să facem, ca să împiedicăm dezvoltarea pornirilor senzuale la copii? Mai întâi de toate să îi învăţaţi să muncească. Să le inspiraţi respectul pentru munca cinstită. Să înveţe pe dinafară şi să poarte în inimile lor cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce» (II Tes. 3,10)….

12:26, marți, 15 iulie, 2014 | Continuarea

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ. (Ieşire, 20,12) Dispreţul, defăimarea, batjocura, ponegrirea, cercetarea şi mai ales baterea părinţilor sunt păcate strigătoare la cer.  Un tânăr s-a hotărât să se căsătorească. Al a promis viitoarei soţii, după dorinţa ei, să alunge din…

9:18, miercuri, 9 iulie, 2014 | Continuarea

Cum sã îl distrugeţi, în mod eficient, pe copilul vostru!

Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi. Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi…

9:27, miercuri, 25 iunie, 2014 | Continuarea

„Tinerii sunt luptați astăzi într-un război fără precedent!”

Părintele Cezar Axinte din Constanța Cunoscut avocat al vechii cetăţi a Tomisului, Părintele Cezar Axinte a renunţat la avocatura cea lumească pentru a-l apăra pe om în faţa ofensivei celui rău – sau, mai curând, pentru a se transforma într-un avocat al lui Hristos în faţa conştiinţei oamenilor, chiar și a celor care, din înşelare,…

12:40, sâmbătă, 21 iunie, 2014 | Continuarea

Învăţaţi-vă copilul să se roage

Cât de uşor este, de exemplu, să se facă legătura între pomul de crăciun şi istoria naşterii lui Hristos. Sau cât de uşor este ca de Paşti, să le explicăm copiilor că Mântuitorul a pătimit şi a fost răstignit pentru păcatele oamenilor. Copilul va înţelege, că pentru aceasta nu trebuie să păcătuim. Îi vom spune,…

11:42, vineri, 20 iunie, 2014 | Continuarea

Revenind la educaţia creştină

Trebuie să recunoaștem că educația copilului începe înainte de zămislire. Contează şi comportamentul părinților în perioada sarcinii. Iar după naștere responsabilităţile se măresc şi suntem obligaţi să contribuim la buna și corecta creștere și educare a acelei ființe plăpânde, unice, irepetabile. Conflictele din familie, lipsa factorului educativ-formativ, a dragostei părinteşti duc la știrbirea perspectivei de…

5:22, miercuri, 18 iunie, 2014 | Continuarea

Fertilizarea artificială – abordare ortodoxă

Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul omului, este incorectă. În actul uman, în prezenţa soţilor, se află Creatorul Înuşi. De aceea termenul potrivit ar fi procreare. Pentru a-i face pe soţii care suferă de sterilitate, să poate trece peste acest obstacol,…

10:10, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea

Unei mămici care se ruşinează pentru că e însărcinată a patra oară

Te-am întâlnit în lift când mă întorceam de la pediatru. Eram doar eu și Wren. Te-ai uitat la ea cu drag în cărucior. Când s-a oprit liftul, ai fost foarte amabilă şi ai ţinut ușile deschise ca să pot ieşi. Dar, fiind neîndemânatica, ţi-am trecut cu căruciorul peste picior. „Nu-i nimic”, mi-ai spus în timp…

3:23, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea

Purtarea mamei în timpul sarcinii

Nota sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea sarcinii, şi mai ales a ma­mei, va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău, acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poţi şi…

12:25, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Continuarea

Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune

Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se…

7:55, miercuri, 11 iunie, 2014 | Continuarea

De Ziua copiilor – Cea mai mare datorie a parintilor sa-si calauzeasca copiii catre Hristos

Cea mai mare datorie a părinţilor creştini este să-i călăuzească pe copiii lor către Biserica Mîntuitorul Hristos. Numai astfel ei pot intra în strânsă legătură cu învăţătura ortodoxă şi cu Sfintele Taine, vor învaţă să-l iubească pe Hristos şi să urmeze învăţăturilor Sale. Educaţia creştin ortodoxă este drumul care duce spre Hristos. Dumnezeu ne-a lăsat…

9:06, sâmbătă, 31 mai, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com