Articole din rubrica Citate și cugetări, Nicolae Steinhardt
Să trudim pentru Dumnezeu, și Dumnezeu va trudi pentru noi
Înţelepciunea popoarelor de mult a înţeles că între prostie şi credinţă e o prăpastie. Proverbul german: Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cârmă….
4:49, sâmbătă, 8 iulie, 2017 | Continuarea
Dacă ai credinţă, biruieşti şi-l ajuţi şi pe altul să biruiască
Cică o maică era odată lângă un bolnav şi curăţa nişte răni care miroseau urât. Ea voia să-l ajute pe omul acela care era în necaz şi cineva care a…
8:24, miercuri, 6 august, 2014 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Ceadîr-Lunga
Hramul Orheiului, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Invitația Sfintei Mănăstiri Suruceni la Sărbătoarea dedicată celor 240 de ani de la întemeierea mănăstirii și a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii istorice
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita ÎPS Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat