Header image

Articole din rubrica Monitorizarea presei, Reportaje

Drumul Crucii în jurul Chişinăului, la final

Tradiţionalul Drum al Crucii şi Pocăinţei, în cadrul căruia au fost sfinţite hotarele Capitalei, s-a încheiat astăzi la Catedrala Mitropolitană Naşterea Domnului. La acţiune au participat sute de enoriaşi, care au venit să se închine în faţa icoanei Maicii Domnului, adusă de la Mănăstirea „Hârbovăţ”. „Traseul a fost foarte bun. Am pornit ieri dimineaţă de…

2:53, duminică, 21 iulie, 2013 | Continuarea

Enoriaşii şi slujitorii bisericii au pornit în tradiţionalul Drum al Crucii

Tradiţionalul Drum al Crucii şi Pocăinţei a început astăzi, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir. Enoriaşii şi slujitorii bisericii, care participă la această acţiune, au pornit de la Porţile Oraşului din capitală, pentru a sfinţi hotarele Chişinăului. „Se sfinţeşte în primul rând pământul, aerul. Le dă Dumnezeu la toţi să trăiască în pace şi linişte”, a declarat o…

4:40, vineri, 19 iulie, 2013 | Continuarea

Despre mântuirea tuturor păcătoşilor

Tu ai dori ca Dumnezeu să-i miluiască pe toți păcătoșii la înfricoșătoare Lui Judecată. Iarăși Îl ispitești pe Hristos, așa cum a făcut-o acel vrăjmaș, pe muntele Măslinilor?„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu Cel Mult-milostiv, miluiește-l pe Iuda, și pe Cain, și pe toți marii păcătoși, și mă voi închina Ție!” Astfel se poate exprima prin…

2:32, joi, 18 iulie, 2013 | Continuarea

Vă invităm să participaţi la Drumul Crucii în jurul Chişinăului pe 18–19 iulie 2014

Se săvârşeşte Drumul Crucii şi se sfinţesc pământul, apele şi aerul; se bucură cerurile, şi iadul se cutremură Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove pe 18–19 iulie 2013 în jurul capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei. Drumul Crucii va începe cu citirea Acatistului Acoperământului…

9:50, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea

Părintele Cleopa: “Auzi cum amestecă diavolul otrava cu mierea ca să te ducă în iad?”

Sa nu ne socotim noi vrednici sa vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului! Totul este mandrie! Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata “proorocii”. Diavolii spun…

11:58, miercuri, 10 iulie, 2013 | Continuarea

Te Deum de pocăinţă întru Slava Sfintei Treimi

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Slavă Ţie, Dumnezeul nostru… Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori). Psalmul 90 Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului:…

11:15, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea

Dialog cu Părintele Arsenie Papacioc despre canonisirea femeilor care şi-au lepădat pruncii

–  Ce canon obisnuiti sã dati femeilor care au fãcut avorturi? E atât de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de altã parte, sã poti sã comunici public canonul pe care îl dai pentru diferite pãcate. Consider cã acest pãcat este printre cele mai mari pãcate posibile. Mi-am zis în sinea mea –…

7:52, sâmbătă, 6 iulie, 2013 | Continuarea

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată? Discuţiile pe marginea…

5:59, vineri, 5 iulie, 2013 | Continuarea

IPS Mitropolit Iosif: „Biserica trebuie să facă totul pentru ca păcătosul să se simtă iubit: numai astfel poate căpăta, şi el, ura faţă de păcat.”

Franţa a devenit de curând a 14-a ţară care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Preşedintele François Hollande a promulgat legea, după luni de dezbateri politice şi proteste de stradă. Actul legalizează totodată adopţia pentru cuplurile de acelaşi sex. Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale şi Mitropolitul ortodox român al…

10:02, marți, 25 iunie, 2013 | Continuarea

Pocăință în Viața Duhovnicească – invitat părintele Amfilohie Brînză

„Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu…

7:11, vineri, 10 august, 2012 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com