Header image

Articole din rubrica Articole, Postul Mare, Sfaturi duhovnicești, Teofan Zăvorâtul

Este nevoie şi de post trupesc, dar şi de post sufletesc

Se spune că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om… Cine contrazice aceasta? Oare cei ce postesc se reţin de la mâncare pentru că se tem să nu se spurce cu ea? Doamne fereşte! Nimeni nu gândeşte astfel. Sunt minciuni născocite de aceşti şarlatani lumeşti, pentru a se ascunde cumva sub masca bunei…

1:07, luni, 29 iunie, 2020 | Continuarea

Rugăciunea neîncetată este calea către Dumnezeu

Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr, lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O…

11:55, marți, 23 iunie, 2020 | Continuarea

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire? Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu…

3:08, miercuri, 13 noiembrie, 2019 | Continuarea

Despre porunca cea mare din lege – Predica la Duminica a XV-a după Rusalii

Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să…

8:57, sâmbătă, 28 septembrie, 2019 | Continuarea

Predică la Duminica a-23-a după Rusalii: Evanghelia lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv (Luca 16, 19-31) – Sfântul Nicolae Velimirovici

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost…

9:38, sâmbătă, 24 noiembrie, 2018 | Continuarea

Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt porunci

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârşirea…

7:31, luni, 7 august, 2017 | Continuarea

Îți mulțumesc Doamne pentru toate!

Toţi oamenii sunt datori a mulţumi lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osândă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu…

5:31, luni, 20 februarie, 2017 | Continuarea

Postul – înfrânarea poftelor şi omorârea patimilor

Mai întâi să înceapă de la neprihănita postire, care după cum am zis, cu durerea pedepsei, plăteşte pentru dulceaţa păcatului, chinuind trupul care a fost pricina călcării poruncii. Pentru aceasta ne înfrânăm de bucatele cele stricăcioase, ca să primim iertare de greşelile cele oprite, şi cu o prea scurtă postire fugim de veşnică pedeapsă și…

11:29, joi, 31 martie, 2016 | Continuarea

Umblați în lumină, până când este lumină

Domnul nostru Iisus Hristos ne vorbea: „Umblați în lumină, până când este lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul”. Până când ne luminează în această viață lumina lui Hristos, până când auziți sfintele cuvinte ale Evangheliei și poruncilor lui Hristos, până când v-a învrednicit Domnul să frecventați sfânta biserică, umblați în această lumină. Pentru că lumina…

6:17, luni, 22 februarie, 2016 | Continuarea

Șase condiții pentru ca Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre

Fiecare din noi dorim ca Dumnezeu să asculte rugăciunile şi cererile noastre şi să ne dea tot ceea ce Îi cerem. Pentru ca Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre şi să ne împlinească cererile, trebuie ca şi noi să ascultăm poruncile Lui şi să împlinim voia Lui. Pentru a fi noi ascultaţi de Dumnezeu, trebuie: 1) Să fim…

12:53, duminică, 21 februarie, 2016 | Continuarea

Să ne privim aproapele cu ochiul lui Dumnezeu

Aproapele e acul de cumpănă care ne arată, la fiecare prilej, spre care împărăţie înclinăm şi al cărui chip, asemănare întipărim. Când trăim zilele noastre pământeşti conduşi de porunca iubirii de Dumnezeu, altfel vedem pe aproapele; îl vedem cu ochiul lui Dumnezeu: nu-l judecăm, nu-l osândim, nu-l blestemăm, nu-l urâm, nu-l despărţim de noi, îl…

2:17, miercuri, 10 februarie, 2016 | Continuarea

În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viaţă nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desfiinţează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuieşte, devine veşnic. Viaţa este una, o curgere fără de sfârşit…

7:40, joi, 14 ianuarie, 2016 | Continuarea

Inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos

Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: „Să vă iubiţi” (Ioan 13,34) – vorbeşte la superlativ şi termină. Dar acum noi, care ne întâlnim cu neputinţele noastre şi cu frecuşul, lipsa de educaţie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine…

8:45, vineri, 1 ianuarie, 2016 | Continuarea

Ispita sinuciderii

Oamenii de ştiinţă au des­coperit că mulţi din cei care au ispita sinuciderii au pri­mit o „poruncă” de la părinţi, o injoncţiune, tot auzind cuvinte ca acestea: „N-ar fi trebuit să te naşti, dacă nu erai tu…, sau tu n-ar fi trebuit să fii”. Şi aceasta funcţio­nează în adâncul minţii ca o poruncă: „n-ar fi…

5:19, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea

„Câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor”

Cât despre aproapele nostru, Dumnezeu ne-a lăsat următoarea poruncă care nu este greu de îndeplinit: „Câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor” (Mt. 7, 12). Vezi, dar, că nu a adus nimic nou, ci doar ceea ce a cerut și mai înainte legea naturală? Căci, spune El, așa cum dorești…

8:37, luni, 23 noiembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com