Header image

Articole din rubrica Articole, Educație religioasă, Postul Mare, Teofan Zăvorâtul

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Vieţuirea acasă în timpul Postului Mare

În zilele Postului Mare, bine ar fi să nu cunoşti alt drum în afară de mersul la biserică şi acasă. Ajungi, aşadar, acasă. Ce faci acasă? Te lupţi cu toată puterea ta să păstrezi atenţia minţii şi a inimii către Domnul. Îndată după biserică, aleargă în cămara ta şi fă destule metanii, cerând cu evlavie…

4:22, miercuri, 21 martie, 2018 | Continuarea

Autocompătimirea- rădăcina păcatului. Predica Sf. Teofan în ziua de joi a săptămânii a IV-a din Postul Mare

Joi „ Cela ce cruţă toiagul, urăşte pe fiul său; iar cela ce-l iubeşte îl ceartă cu osârdie” (Pilde 13, 25). Să-i lăsăm deoparte pe copii şi să vorbim despre noi înşine. Cu privire la fiecare din noi aceste cuvinte înseamnă următorul lucru: nu te cruţa pe tine însuţi, pedepseşte-te cu osârdie. Autocompătimirea este rădăcina…

10:47, miercuri, 14 martie, 2018 | Continuarea

Rugăciunea pentru aproapele, parte a crucii noastre

 „Rugăciunea pentru aproapele, parte a crucii noastre” – Cuvânt al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, după Taina Sfântului Maslu, în Duminica Sfintei Cruci (a III-a din Postul Mare).

11:57, miercuri, 14 martie, 2018 | Continuarea

PS Siluan de Orhei: „Să ne ducem crucea personală cu multă smerenie și răbdare, având nădejdea mântuirii!”

Duminica Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană din Chișinău În Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post, când întreaga Ortodoxie prăznuiește închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”…

3:18, duminică, 11 martie, 2018 | Continuarea

Crucea este o fereastră spre Înviere. Predica Sf. Teofan în Duminica a III-a din Postul Mare

A treia duminică a postului a Sfintei Cruci [Evr. 4, 14-16 – 5, 1-6; Mc. 8, 34-38; 9, 1]. „ Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de cruce; şi toţi cei…

1:44, duminică, 11 martie, 2018 | Continuarea

Predica în Duminica a III-a din Postul Mare a Sfintei Cruci

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi…

9:38, sâmbătă, 10 martie, 2018 | Continuarea

Puterea lui Dumnezeu ne zideşte în chip nevăzut. Predica Sf. Teofan în ziua de sâmbătă a săptămânii a III-a din Postul Mare

Sâmbătă [Evr . 10, 32-38; Mc. 2, 14-17]. „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Mc. 2, 17). Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii”…

1:03, sâmbătă, 10 martie, 2018 | Continuarea

Simţurile – ferestre ale sufletului. Predica Sf. Teofan în ziua de joi a săptămânii a III-a din Postul Mare

Joi „Din vorba multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 20). Creştinii trezvitori numesc toate , prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o uşă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce și cât…

12:03, joi, 8 martie, 2018 | Continuarea

Prin rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, ni se arată ce preocupări trebuie să avem fiecare dintre noi în perioada Sfântului Post

Iubiţi credincioşi În perioada Sfântului și Marelui Post, am putea spune că, cea mai recunoscută rugăciune este cea a Cuviosului Efrem Sirul „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, ce se rostește de mai multe ori, în cadrul slujbelor bisericești, dar și în practica de rugăciune a fiecărui creştin. Fără îndoială, când Sfânta Biserică a așezat această rugăciune…

12:57, marți, 6 martie, 2018 | Continuarea

Cum să ajungem la frica de Dumnezeu? Predica Sf. Teofan în ziua de luni a săptămânii a III-a din Postul Mare

Luni (a 3-a săptămână a Postului). „Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile” (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atâta osârdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine…

8:40, luni, 5 martie, 2018 | Continuarea

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite…” Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite; Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne; Iisuse, sprijinitorul și întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toți, întărește-ne pe noi, robii Tăi…”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi). Serviciul divin arhieresc…

8:53, duminică, 4 martie, 2018 | Continuarea

Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciuflea în a doua Duminică din Postul Mare. Slujba Pasiei – Acatistul Patimilor Mântuitorului Hristos

Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om, prin care se stabileşte legătura de iubire între om şi Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Palama) În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, PC Părinte Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a săvârșit dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Daca în…

8:41, duminică, 4 martie, 2018 | Continuarea

Duminica Sfîntului Grigorie Palama la Catedrala din Ungheni

Duminică, 4 martie 2018. În a II-a din sfîntul şi marele post numită şi a Sfîntului Grigorie Palama, PS PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”din municipiul Ungheni. În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul preoților slujitori și creștinii veniți la rugăciune….

2:17, duminică, 4 martie, 2018 | Continuarea

În cea de-a doua sâmbătă a Postului Mare, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

După ce am prăznuit în duminica I a Postului Mare Triumful Ortodoxiei, astăzi, în sâmbăta a doua din post, continuând urcușul nostru duhovnicesc pe treptele Postului Mare spre Înviere, Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini ortodocși. Această zi a fost marcată în mod deosebit la sfânta…

3:23, sâmbătă, 3 martie, 2018 | Continuarea

Duhul nu piere. Predica Sf. Teofan în ziua de vineri a celei de-a II-a săptămâni a Postului Mare

Vineri. „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Fac. 6, 3). În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului,…

11:18, joi, 1 martie, 2018 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com