Articole din rubrica Articole, Predici, Sofian Boghiu
Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Predica Sf. Sofian Boghiu de la Antim
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul…
12:45, sâmbătă, 1 noiembrie, 2025 | Continuarea
Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr
Un om cu adevărat bogat este un om smerit, plin de dragoste față de Hristos și faţă de semeni, iar un om cu adevărat sărac este acela care nu-L are pe Dumnezeu și de fapt nici nu tinde să-l găsească. Să ne întrebăm, faților, împreună cu Fericitul Augustin: „Săracilor, ce vă lipseşte dacă-l aveţi pe…
9:08, sâmbătă, 2 noiembrie, 2024 | Continuarea
Este bogat sufletește cel care găsește timp pentru aproapele
„Este bogat sufletește cel care găsește timp pentru aproapele” – Cuvânt al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr)
9:43, luni, 5 noiembrie, 2018 | Continuarea
Gânduri la Duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr
Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele adiministrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu, îndemnându-ne să medităm o dată în plus la ceea ce este foarte important pentru fiecare dintre noi: care este scopul final al vieții noastre și cum ar trebui să ne ducem viața pentru a fi…
3:26, sâmbătă, 3 noiembrie, 2018 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc