Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești, Tineretul

Cum să mă rog să îmi găsesc şi eu pe cineva?

Părinte, cum să mă rog să îmi găsesc şi eu pe cineva? Păi nu ştiu! În primul rând, rugaţi-vă de cea cu care sau de cel cu care vreţi să vă întâlniţi. „Alo, bună seara! Crezi că ai putea să ne întâlnim?” Că doar nu vă îndrăgos­tiţi de Brad Pitt, că pe ăla nu puteţi…

1:34, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea

Cum să-mi păstrezi fecioria când cei din jur spun că sunt demodat?

Ca tânăr influenţat de ispita sexuală, cum pot să rămân cast, când cei din jur spun că sunt demodat? Acuma eu zic că dacă ţii la partea asta numai ca la o modă sau la o nemodă, meriţi soarta să transpiri pentru castitatea ta. Dar când ai în gând că eşti bărbatul unic al unei…

8:07, sâmbătă, 10 octombrie, 2015 | Continuarea

Să te căsătoreşti la timp util

Aceasta ar fi etapa prieteniei. Există o altă etapă – aceea a punerii problemei. Cei care sunt foarte apropiaţi Bisericii şi care sunt grupaţi, cum ar fi într-o asociaţie, sunt deja foarte apropiaţi, foarte precişi; nu poartă uniformă, dar se poartă ca unii în uniformă. Ei bine, de obicei aceşti băieţi nu reuşesc să spună…

8:00, luni, 5 octombrie, 2015 | Continuarea

Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie

Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie. Sigur, se nasc diferite întrebări: când alegem, cum alegem, de ce atâtea fete care au ales soţi ideali nu pot vorbi în căsnicia lor despre soţi ideali, de ce atâţia băieţi care au căutat fete ideale nu au reuşit să găsească ce au căutat. Dacă…

2:00, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Continuarea

Pr. Arsenie Papacioc: Nu renunţaţi la ajutorul lui Dumnezeu în schimbul unei satisfacţii momentane!

Tinerii trebuie să fie în stare sinceră de trezvie. Să nu-şi piardă tinereţea, că e în primejdie bătrâneţea! Aşa le spun la fete: „Vedeţi-vă de treabă cu băieţii şi propunerile lor de sărut, pentru că vă degradaţi duhovniceşte”. Prin orice cuvânt duhovnicesc pe care îl împliniţi cuceriţi Cerul întreg şi această posibilitate de urcuş duhovnicesc…

5:32, duminică, 13 septembrie, 2015 | Continuarea

Dragostea adevărată e reciprocă

Dragostea adevărată presupune reciprocitate. Dacă dragostea este aceea în care Dumnezeu este mijlocitor, în care se zămislește atracția duhovnicească a unuia față de celălalt, dorința de a-i sluji cu lepădare de sine, atunci există, de regulă, reciprocitate. Acestă scânteie are un răspuns imediat. Celuilalt i se dă semnalul: ”Eu te aleg pe tine” și răspunsul…

7:48, miercuri, 9 septembrie, 2015 | Continuarea

Cine se ia de la discotecă, de discotecă se are!

Îmi doresc foarte mult un prieten. Mai precis, pe viitorul meu soţ. Pe de o parte, sunt conştientă că Dumnezeu ştie inima mea, dar pe de altă parte, nu mai am răbdare. Să încep să caut eu?… Ştiţi de ce mă bucură pe mine întâlnirile acestea? Mai ales pentru că zâmbiţi… Ştiţi de ce îmi…

11:37, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea

Ce-i al tău e pus deoparte?

Este adevărat că ce-i al tău e pus deoparte? E adevărat că nu există destin, că nu există soartă, că nu există noroc, că nu există predestinaţie, e adevărat că nu există toate acestea. Nu există influenţa zodiilor. E adevărat că ce e al tău e pus deoparte în sensul că Dumnezeu are pentru fiecare…

7:01, luni, 3 august, 2015 | Continuarea

Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă?

Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă? Cum ar trebui să mă comport, cum să am inima faţă de ea? Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune şi pe care îl puteţi face în acest sens este ca atunci când aveţi o pornire de dragoste către…

11:41, marți, 7 iulie, 2015 | Continuarea

„Dumnezeu este cea mai frumoasă prietenie posibilă”. Sfaturile părintelui Pantelimon de la mănăstirea Oașa

In interviul acordat corespondentului ProTV Alex Dima, parintele ne vorbeste despre tinerete, inocenta, despre cum viata in manastire te poate salva de mediocritate si despre cum calugaria este cel mai nonconformist mod de viata. Tineri batrani la 16 ani REPORTER: Ce fel de tineri vin aici? PARINTELE PANTELIMON: Altfel de tineri vin aici. Spuneam odata…

2:35, vineri, 5 iunie, 2015 | Continuarea

Primavara iubirii – prietenia şi căsătoria

„Născut dintr-un crâmpei de soare, Şi o fărâmă de pământ, Firul curat, gingaş şi sfânt Îmboboceşte şi dă-nfloare” Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea…

6:15, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea

Fetelor nu vă vindeți fecioria pe câteva vorbe! Dacă te iubeşte, te va aştepta, iar dacă nu, te va părăsi!

Tot timpul am tânjit după linişte. Şi mă gândesc că poate din cauza păcatelor poate n-o am. Am observat din experienţa proprie că dacă începi să faci un lucru ne-la-timpul lui, totul devine eşec. Regret acum unele lucruri pe ce le-am făcut cu fetele. Mi-am pierdut virginitatea la 17 ani, chiar  în ziua de Paşte…

5:53, marți, 10 martie, 2015 | Continuarea

Care trebuie să fie relaţiile de prietenie între un băiat şi o fată?

– Care este legătura între dragoste şi prietenie? – Legătura între dragoste şi prietenie este aşa: prietenie fără dragoste nu există. Dragoste fără prietenie există. Cum? Poţi să iubeşti pe cineva şi să n-ai conştiinţa că şi el te iubeşte, în cazul acesta este o dragoste fără prietenie. În prietenie două lucruri sunt importante: dragostea…

7:18, luni, 26 ianuarie, 2015 | Continuarea

Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră

Anormalitatea încearcă să pună stăpânire pe oameni, de aceea oamenii normali sunt din ce în ce mai rari. Ce înseamnă „om normal”? Putem da definiţii sau alte lucruri asemenea. Putem spune multe despre normalitate, dar pentru noi creştinii, pentru noi creştinii ortodocşi în special, normal înseamnă a avea o viaţă omenească simultan cu o viaţă…

9:30, joi, 1 ianuarie, 2015 | Continuarea

Părintele Arsenie Papacioc – nu există prietenie între băiat și fată, decât iubire

Există o problemă foarte importantă pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relația cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordați? Îi sfătuiți să investească foarte mult în această problemă, sau nu? Să fie preocupați de această problemă, sau s-o tină puțin mai la distantă ? – Şi să te implici,…

1:03, marți, 18 noiembrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com