Articole din rubrica Articole, Blogger
Să nu confundăm spovedania la preot cu vizita la psiholog sau psihiatru
Este o mare greșeală faptul de a confunda sau de a considera că duhovnicul și psihologul sau psihiatrul fac aceeași lucrare. Nu, lucrările lor sunt total diferite. Mărturisirea este Taina Bisericii și, la fel ca toate celelalte Taine, aduce în suflet harul lui Dumnezeu, în timp ce psihiatria și celelalte specialități înrudite cu ea, sunt…
8:49, sâmbătă, 27 februarie, 2016 | Continuarea
Vindecarea sufletului o face numai Dumnezeu
– Cum vedeți psihanaliza? – Ca pe o compresie pe un picior de lemn, compresie cu camfor pe un picior de lemn, dar să nu credeți că nu face bine. Pentru că, uneori, bieții de noi ne simțim mai bine autosugestionându-ne (sunt tehnici de autosugestie) însă, vorbind serios, psihanaliza este lucrare riscantă pentru că se…
11:40, sâmbătă, 12 septembrie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc