Articole din rubrica Articole, Educaţia copiilor
Putem „vaccina” copiii împotriva păcatelor?
Adeseori suntem nedumeriţi, nepricepând motivele pentru care copii şi adolescenţi din familii creştine, care sunt învăţaţi din copilărie să se roage, care se împărtăşesc des, sunt aproape total lipsiţi de „imunitate duhovnicească”, „muşcă” imediat din momelile păcatului, sunt slabi în faţa influenţelor dăunătoare. Noi ne străduim să-i ferim de tovărăşiile rele, de televizor, de discuţiile…
10:29, luni, 26 decembrie, 2016 | Continuarea
Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Se poate schimba aceasta?
Un tânăr neliniştit a venit odată la marele duhovnic al timpurilor noastre, Sfântul Paisie Aghioritul. Nu se putea stăpâni în nici un chip. S-a aflat după aceea că un duhovnic nepriceput, în loc să-i dea un sfat înţelept tânărului, a pus toate problemele şi nenorocirile lui pe seama moştenirii genetice. Din cauza impasului în care…
8:26, duminică, 13 septembrie, 2015 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus