Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Stareţul Dionisie: când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni Antihristul
Noi avem nevoie, cum suntem, cum am ajuns în al VIII-lea veac, avem nevoie de rugăciune. Rugăciune zi şi noapte şi Dumnezeu să ne lumineze mintea ca să nu acceptăm duşmanii Ortodoxiei să ne dărâme. Atât cât ştim, cu ajutorul Domnului să căutăm cât de cât să împlinim. Vor veni vremuri grele, cu schimbări mari….
2:00, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Calendar Creștin Ortodox 2026
Editoriale
-
Iulian Proca:
Cuvintele Credinței – Când colindul devine rugăciune
-
Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia:
Duminica după Nașterea Domnului – semnificație și învățături duhovnicești
-
Arhim. Melchisedec Velnic:
Duminica după Nașterea Domnului
-
Egumena Epistemia Goncereanco:
Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi
-
Arhim. Pimen Vlad:
Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință
-
Cezar Salahor:
Se împlinesc 110 ani de la nașterea părintelui Nicanor Lemne
-
Pr. Ioan Istrati:
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei – jertfelnic dumnezeiesc şi izvor de minuni
Biserica Ortodoxă din Moldova
-
Slujire arhierească în Duminica I după Nașterea Domnului, la Mănăstirea Țigănești
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în duminica după Nașterea Domnului, la Catedrala Mitropolitană
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Marchel, cu prilejul zilei onomastice
-
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” Zăbriceni
-
Prăznuirea Soborului Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
-
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la praznicul împărătesc al Nașterii Domnului și hramul Catedralei mitropolitane
-
Corul de copii al Catedralei Mitropolitane a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia prăznuirii Nașterii Domnului

