Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Trebuie să avem puterea de a ne ruga pentru omul care ne face rău
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul…
7:26, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
„Nu voi cere ajutorul nimănui, ci vreau ca Tu să mă ajuţi”
De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L…
8:22, marți, 8 septembrie, 2015 | Continuarea
Prigonirea ta nu este fără leac
Oricum şi oricât ar vorbi cineva despre Părintele, nu poate să nu se refere şi să nu descrie cu tot sufletul delicateţea, simplitatea şi dragostea de care dădea dovadă în toate manifestările sale. Oferea mângâiere printr-un cuvânt sau o frază care deveneau balsam pentru toate şi pentru totdeauna. Fiu mângâia prin cuvinte frumoase, ci prin…
5:17, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Vă îndemnăm la o rugăciune comună
De circa un deceniu, în fiecare zi de miercuri, la capela studențească din cadrul Universității de Stat din Moldova, săvârșim Acatistul Sfântului Duh. Toate lucrurile frumoase pornesc de la un gând bun și un Doamne ajută. Iar rugăciunea sădită în inimile noastre, aduce roade frumoase. Prin ea încercăm să fim mai aproape de Dumnezeu. Astăzi…
3:52, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe
Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin…
2:57, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele. Cu…
1:17, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Ce vor face creștinii de pe urmă?
Pe măsură ce se apropie ziua venirii lui Hristos, privilegiul de „a crede în El” și de „a pătimi pentru El” devine mai mare (Filipeni 1, 29). Părinții nevoitori din veacul al patrulea au vorbit despre sfârșitul lumii. Odată, un ucenic și-a întrebat starețul: – Ce am făcut noi, avva? Și bătrânul a răspuns: – Noi am…
3:39, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea
Puterea rugăciunii îl ţine pe diavol departe şi nu-i permite să se apropie de tine!
Odată, pe când eram începător, am fost luptat de diavolul desfrânării. M-am întins ca să dorm, dar războiul trupesc a devenit şi mai puternic. Atunci am început să rostesc cu multă tărie rugăciunea. Nu după mult timp, pe când eram între veghe şi somn, am avut o vedenie. În faţa porţii era un diavol, aşa…
2:49, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Continuarea
Ce dar mare este nouă rugăciunea!
Nu lăsaţi mâinile în jos, nu slăbiţi cu râvna şi cu rugăciunea. Despre Moise ne spune Biblia că a ţinut mâinile ridicate toată ziua, de dimineaţa, până la apusul soarelui. Toată ziua acestei vieţi să o petrecem şi noi „cu mâinile ridicate”, adică în rugăciune. Din „dimineaţa copilăriei”, până la „apusul soarelui”, să ţinem mâinile…
9:50, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni
Prin rugăciune, mulţi credincioşi, din Vechiul şi Noul Testament până în zilele noastre, s-au folosit mult, foarte mult, şi sufleteşte şi trupeşte. Mulţi creştini se plâng că Dumnezeu i-a părăsit şi nu le-a dat cele ce au cerut şi aşteptat ei… Aceasta este şoapta diavolului, care întotdeauna caută a împinge lumea în prăpastia deznădejdii. Dumnezeu nu…
7:26, vineri, 4 septembrie, 2015 | Continuarea
Ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?
Părinte Sofian Boghiu, ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla…
2:41, joi, 3 septembrie, 2015 | Continuarea
Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari
Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune… Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor. Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet….
11:23, joi, 3 septembrie, 2015 | Continuarea
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte
Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea,…
7:02, marți, 1 septembrie, 2015 | Continuarea
Rugăciunea de toată vremea
Rugăciunea, de fapt, rugăciunea de toată vremea, cum îmi place mie să spun, este la nivelul celui ce se roagă, e o practică pentru credinciosul care vrea să intre în legătură cu Dumnezeu, o practică prin care noi înşine ne descoperim, ajungem să ştim despre noi, despre gândurile care se ivesc în mintea noastră, ca…
1:00, marți, 1 septembrie, 2015 | Continuarea
Rugăciunile bisericii au mare putere
În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia. -Cinstite părinte, am împrumutat pe un vecin al meu din sat cu 7000 de lei, când i-am cerut banii înapoi, nu…
7:07, luni, 31 august, 2015 | Continuarea

