Articole din rubrica Articole, Cateheza, Întreabă preotul, Primii pași în biserică, Simeon Noul Teolog, Vitamine duhovnicești
Ce înseamnă să ai o inimă curată?
Eu am înţeles că inima curată constă nu numai în a nu fi tulburat cineva de vreo patimă, ci şi în a nu cugeta vreun rău sau ceva al vieţii, atunci când vrea, ci a avea în sine numai amintirea lui Dumnezeu printr-o iubire neînfrânată. Căci numai în lumina curată vede ochiul în chip curat,…
1:39, luni, 18 aprilie, 2016 | Continuarea
Din Patericul Egiptean – Să nu plângem ”morții” altora
E greu să ne abținem să criticăm și chiar să-l urâm pe cel de alături, în special dacă ne pare că acesta face rău. Ca și creștini, să știm însă, că puțină este osteneala de a ne lupta cu răul din noi, și de-a pururea odihna, cu darul Domnului. A întrebat fratele: – Iată, omul…
1:45, vineri, 2 august, 2013 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice