Header image

Articole din rubrica Articole, Blogger

Copilul care știe Tatăl Nostru este un copil salvat

Este foarte important ca copilul să-l descopere pe Dumnezeu cât mai devreme. Este foarte important ca unui copil să i se spună o rugăciune. Pe când eram copil, bunica mă învăța să îmi fac cruce, iar tata mă învăța să scriu. Eu am confundat aceste lucruri astfel țin pixul cu trei degete ca și cum…

2:12, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea

Nu toţi se vor salva în mănăstire şi nu toţi vor muri din lume

O fată a venit la Părintele să ia binecuvântare să intre în mănăstire, iar Părintele i-a spus: – Nu. Calea ta este să trăieşti în lume şi să creşti copii. Nu toţi se vor salva în mănăstire şi nu toţi vor muri din lume. Să trăieşti cinstit şi cu frica lui Dumnezeu, să te rogi…

11:03, marți, 2 februarie, 2016 | Continuarea

Un câine, mai uman decât omul. Un maidanez a salvat de la moarte un nou-născut

Un incident incredibil a avut loc în S-E Peninsulei Arabiei, în Oman. Un câine fără de stăpân a găsit un copil nou-născut şi l-a cărat prin deşert pentru a-l salva. Autorităţile din Oman au iniţiat o investigaţie pe marginea acestui caz care s-a viralizat rapid pe site-urile de socializare şi care a şocat o lume…

8:56, marți, 10 noiembrie, 2015 | Continuarea

Medicii sirieni au salvat o fetiță care a fost rănită în pântecele mamei sale

În Spitalul orașului sirian Alep a fost adusă de urgență o tănără insarcinata care a nimerit sub focul de artilerie, femeia a fost rănită de un șrapnel la stomac, relatează site-ul „Să salvăm viața împreună”, cu referință la CNN. Amira era în a noua lună de sarcină. Temându-se pentru viața mamei și copilului, medicii au decis să recurgă…

10:06, miercuri, 30 septembrie, 2015 | Continuarea

Episcopul Ștefan de Gomel și Zhlobi a convins o tânără să nu se sinucidă

Tânăra s-a ridicat pe podul pietonal peste râul Soj cu intenția de a sari în jos – relatează portalul pravmir.ru. Căderea ei ar fi fost fatală, căci se urcase pe cel cel mai înalt punct al podului – la 30-35 de metri deasupra râului. Potrivit martorilor, ea nu le permitea celor adunați să se apropie, amenințând că va…

11:58, joi, 23 iulie, 2015 | Continuarea

Experimentul

Iată ce i s-a întâmplat unui biolog, acum ieromonahul Iacov, gruzinul. El s-a născut la Tbilisi, dar a învăţat la Moscova, la Universitate. Acolo şi-a susţinut şi teza de doctorat. În copilărie, desigur, ca orice gruzin, a fost botezat; sărbătorea Paştele cu bucurie, dar la biserică nu mergea, iar faţă de Dumnezeu avea o atitudine…

10:07, duminică, 3 mai, 2015 | Continuarea

Sfântul Nectarie topise sâmburele cu iubirea lui

Acum două luni eram cu toţi copiii într-un supermarket din Târgovişte. O vânzătoare de la brânzeturi ne-a dăruit nişte măsline pe care să le guste copilaşii mei. Toţi am luat câte una şi atunci s-a produs inevitabilul. Lui Nectarie i-a rămas sâmburele undeva în gât sau pe trahee şi s-a învineţit dintr-odată. Nu mai respira…

5:03, joi, 2 aprilie, 2015 | Continuarea

Cu nici un chip nu te voi părăsi…, nu te voi lăsa!

In 1988 un cutremur de 8,2 grade a redus Armenia la ruine, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de 4 minute. In mijlocul acestei devastări uriaşe şi a haosului creat, un soţ şi-a lăsat soţia acasă, casa lor fiind încă în picioare şi a alergat la şcoala, unde ar fi trebuit să fie…

11:01, sâmbătă, 24 ianuarie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com