Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Postul Mare
Postul ne ajută să iubim
Unii cred că postul este dat pentru slăbire, însă acesta mai mult ne îndeamnă spre dragoste. Cure de slăbire putem face oricând, dar postul e cu totul altceva. E încercarea de a face un salt, un urcuş duhovnicesc. Prin post şi rugăciune omul se apropie de Dumnezeu, se umple de harul Lui, de prezenţa Lui…
11:08, marți, 5 aprilie, 2016 | Continuarea
„Achitate prin Scump Sângele Domnului!”
Unui pustnic arătându-i-se diavolul într-o noapte, a început să îi înşire păcatele: „Ai făcut asta şi asta, … ceia şi ceia,…vai de sufletul tău!…”. – Numai atâta, a întrebat pustnicul? – Ba ai mai făcut şi alte multe şi destule, ca să ai parte de focul iadului nostru! – Te rog – i-a zis pustnicul…
1:14, joi, 1 octombrie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc