Articole din rubrica Credinţa şi medicina
Banalii pufuleţii, otravă pentru sănătatea copiilor
Deşi reprezintă una dintre gustările preferate ale copiilor, pufuleţii sunt un adevărat pericol pentru sănătate. Medicii nutriţionişti nu recomandă acest produs copiilor mici, din cauza conţinutului foarte mare de sare şi a aditivilor. Pe cât de banală pare gustarea expandată, pe atât de periculoasă este pentru cei mici, iar părinţii ignoră avertizările speciliştilor, considerând că…
7:45, vineri, 20 noiembrie, 2015 | Continuarea
Să ne ferim de iad şi să iubim raiul
Ce este mântuirea? Este moştenirea vieţii de dincolo întru fericire, pentru că există şi moştenirea vieţii de dincolo întru nefericire, întru nemulţumire. Iadul şi raiul încep aici, în viaţa aceasta. Noi acum ne aflăm în rai. Dacă ieşim afară şi săvârşim păcatul, ne aflăm în iad. Să ne ferim de iad şi să iubim raiul….
8:22, miercuri, 26 august, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice