Articole din rubrica Predici
Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la Sfântul Ioan Botezătorul
„Săracilor li se binevesteşte” (Matei 11, 5) Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia…
10:47, sâmbătă, 19 ianuarie, 2013 | Continuarea
Biserica din Dumbrava, unica instituţie ce uneşte localnicii
La şase ani de la înălţarea superbei biserici în stil transilvănean din Dumbrava, sat situat chiar la intrarea în Chişinău, pe şoseaua Balcani, aceasta a devenit o insuliţă de spiritualitate. Este unica institu’ie de menire socială din localitate. Locaşul cu hramul Sfântului român Petru Movilă, unic în RM, a devenit şi patron al noii localităţi,…
10:32, sâmbătă, 19 ianuarie, 2013 | Continuarea
Dumbrăvenii au serbat hramul
Demult n-a fost un astfel de hram la Dumbrava. Probabil că a coincis cu ziua de duminică, când toată lumea e pe acasă. Însă, dumbrăvenii oricum s-au arătat a fi cam somnoroşi, deoarece mai mulţi credincioşi au venit din capitală şi din satele învecinate decât din sat. Oricum, biserica a fost neîncăpătoare pentru numeroşii credincioşi…
7:50, luni, 14 ianuarie, 2013 | Continuarea
Parintele Ilie Cleopa – Despre Sf. Ierarh Vasile cel Mare
Sfanta Biserica Soborniceasca praznuieste pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stalpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum ati auzit poate azi, cantandu-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte si cel mai sfant si mai prevazator cu mintea dintre ierarhi. Toate…
6:52, luni, 14 ianuarie, 2013 | Continuarea
Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia
Maximian, având al doilea an la împărăţie şi pregătindu-se prigoana cea cumplită împotriva creştinilor, sfânta credinţă în Hristos înflorea, cum înfloresc primăvara multe flori; iar rândunelele şi privighetorile duhovniceşti, păstorii şi învăţătorii Bisericii, cântau dogmele dreptei-credinţe. Între aceştia, cel mai împodobit cu cuvântul şi cu viaţa, a fost Sfântul Chiril, episcopul Bisericii Nicomidiei, care împodobea…
11:46, miercuri, 9 ianuarie, 2013 | Continuarea
Arhim. Justin Pârvu: “Democraţia nu există decât la vârf, jos nu mai sunt drepturi”
Părinte, zilele trecute aţi înălţat în localitatea Moţca o troiţă deosebit de frumoasă şi foarte impunătoare, închinată eroilor care şi-au dat viaţa în acel loc, pentru neamul românesc, luptând împotriva ateismului bolşevic. Insăşi sfinţia voastră aţi participat la evenimentul de sfinţire a acestei troiţe de către Inaltpreasfinţitul Teofan. Ce v-a determinat să înălţaţi această troiţă…
10:33, miercuri, 9 ianuarie, 2013 | Continuarea
Pomenirea Sfântului Arhidiacon Ştefan, cel dintâi mucenic
Cuvânt de laudă la Sfântul Arhidiacon Ştefan, cel dintâi mucenic În al său cuvânt adresat Sfântului Arhid. Ştefan, Asterie, episcopul Amasiei, scoate la lumină cele mai importante amănunte legate de sărbătoarea celui dintâi mucenic al Ortodoxiei. Este o cuvântare care se împarte în trei şi care menţionează în prima parte importanţa sărbătorii acesteia pentru creştinătate, arătând…
8:42, miercuri, 9 ianuarie, 2013 | Continuarea
Ortodoxia – straja dumnezeiescului adevăr: cuvânt la început de an sau gând despre idealurile noastre
„Vom răbda până la sfârşit şi vom fi oameni” (Fericitul Maxim cel nebun întru Hristos din Moscova) Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, şi cei mai vechi şi cei puţini din zilele noastre – vedeau bine şi lămurit, vedeau cu ochii deschişi şi închişi – că lumea contemporană lor, conştient sau inconştient, se îndreaptă…
4:46, duminică, 6 ianuarie, 2013 | Continuarea
Mitropolitul certat de subalterni
În a patra zi de la intrarea în vigoare a Legii cu privire la asigurarea egalităţii, mai mulţi preoţi cer ca această să fie anulată! Reprezentanţii eparhiei de Bălţi şi Făleşti au susţinut astăzi o conferinţă de presă pentru a-şi exprima dezacordul faţă de norma ce permite extinderea drepturilor pentru homosexuali. Feţele bisericeşti au criticat…
9:45, vineri, 4 ianuarie, 2013 | Continuarea
Leagănul somităților – Episcopul Dorimedont
În decursul istoriei, neamul nostru a cunoscut mai multe şi adevărate pietre de temelie, care au susţinut cu tărie unitatea spirituală a credincioşilor Bisericii Ortodoxe. Episcopul Dorimedont a lăsat urme adânci în memoria urmaşilor săi. Fiecare epocă îşi are locul ei în registrele istoriei. Epoca noastră e luminată de faptele măreţe ale acestui Episcop vrednic,…
9:54, miercuri, 2 ianuarie, 2013 | Continuarea
Religia mântuitoare
Există câteva aspecte care fac religia Creștin-Ortodoxă de folos omului modern, așa cum a fost întotdeauna de-a lungul istoriei. Cel mai important aspect este faptul că ea este mântuitoare (nu de păcate, nu la ele mă refer) – de patimi (căci păcatele sunt consecința/umbra patimilor). Pentru ca să trăiască, omul are nevoie de energie (forță…
2:11, joi, 27 decembrie, 2012 | Continuarea
Biblioteca parohială în spaţiul informaţional al comunităţi
Elena BALINSCHI, şef serviciu Relaţii cu publicul, Biblioteca Ştiinţifică a UCCM, gradul 1 de calificare „Biblioteca este o memorie a omenirii ce înfruntă cu măreţie timpul, nu aparţine nimănui ‚şi aparţine tuturor, înainte de a fi intrat te aflai deja aici, vei rămîne aici şi atunci cînd vei ieşi” (Borges) Ideia scrierii articolului de…
12:01, joi, 27 decembrie, 2012 | Continuarea
Isaac Newton, un savant în slujba lui Dumnezeu
Isaac Newton s-a născut la 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham (decedat la 31 martie 1727, Kensington, Londra) și a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și…
2:40, marți, 25 decembrie, 2012 | Continuarea
Povestea preotului Gheorghe Saftiuc de la Dolhasca
A construit trei case, o mănăstire, şi-a întemeiat un cămin model în care au crescut trei copii Părintele Gheorghe Saftiuc din Dolhasca, Suceava, este un bun prieten al basarabenilor, în special, al sorocenilor. Un chip ce iradiază bunătate şi linişte, implicat într-o mulţime de proiecte sociale. A avut un proiect cu oraşul Bălţi şi altele…
10:02, duminică, 23 decembrie, 2012 | Continuarea
Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii (Despre nerecunoştinţă şi nemulţumire faţă de Dumnezeu)
Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sînt? Nu s-a aflat să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decît numai acesta ce este de alt neam? (Luca 17, 17-18) Iubiţi credincioşi, După cum mulţumirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu îi aduc omului laudă, fericire şi binecuvîntare, tot aşa şi cei nemulţumitori şi…
12:36, duminică, 23 decembrie, 2012 | Continuarea

