Header image

Articole din rubrica Articole, Sectologie

Când și cum au apărut sectele?

Învățători minicinoși, erezii și secte au existat de la începuturile Bisericii.Sfântul Apostol Pavel, atunci când se desparte de creștinii din Efes, pentru luminarea cărora făcuse nevoințe imense, le spune preoților și episcopilor: … știu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se…

2:36, vineri, 22 august, 2014 | Continuarea

Orice credinţă mântuieşte? – Sectanţii se mântuiesc?

Orice credință mântuiește? Sectanții se mântuiesc? Nu. Dacă orice credință ar mântui, dacă budhismul, islamismul, iudaismul, animismul, mormonismul, iehovismul și orice altă credință ar fi la fel înaintea lui Dumnezeu, nu era nevoie să vină Hristos. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca oricine crede în…

6:53, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea

Sun Myung Moon – Un fals Mesia

SUN MYUNG MOON (1920-2012) – Un fals Mesia, de Protopresviterul A. Gheorgópoulos, Lector al Facultății de Teologie, Universitatea Aristotelică din Tesalonic Pe data de 3 septembrie 2012, opinia publică mondială a fost informată despre încetarea din viață, la vârsta de 92 de ani, a nord-coreeanului Sun Myung Moon, un autoproclamat (Pseudo-)Mesia, fondatorul uneia dintre cele mai mari și…

10:46, sâmbătă, 16 august, 2014 | Continuarea

Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (IV)

continuare la https://ortodox.md/articole/cum-eu-fiind-baptist-am-gasit-ortodoxia-iii/ Am venit acasă și am început să mă rog lui Dumnezeu:”Doamne, Tu mă vezi pe mine, oaia Ta rătăcită, ajută-mă să înțeleg, descoperă-mi adevărul, arată-mi unde îl pot găsi. Dacă Biserica Ortodoxă e cea adevărată, iar baptiștii, bunii mei prieteni se rătăcesc, atunci ajută-mă să înțeleg Ortodoxia și să devin ortodox. Dacă nu…

1:03, vineri, 11 iulie, 2014 | Continuarea

Schimbare de macaz: Martorii lui Iehova nu mai merg (neapărat) din ușă în ușă

Inevitabil, atunci când spui „martorii lui Iehova”, vizualizezi o echipă de două persoane bătând din ușă în ușă pentru a oferi materiale religioase celor dispuși să le primească. Dar lucrul acesta este pe cale să se schimbe, odată cu transformarea de stil prin care trece prozelitismul martorilor. Cândva un subiect favorit al schițelor de comedie,…

10:19, joi, 10 iulie, 2014 | Continuarea

Dragostea învinge

O scurtă şi interesantă expunere a diferenţelor de credinţă dintre protestanţi şi ortodocşi.

10:20, vineri, 11 aprilie, 2014 | Continuarea

Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (III)

Capitolul VII: Protoiereul Grigorie. Într-o seară am mers la o biserică ortodoxă şi m-am adresat oamenilor ce erau la intrare: – Mă scuzaţi, eu sânt baptist, aş putea să vorbesc cu preotul acestei biserici? – Aşteptaţi puţin, – mi s-a răspuns cu amabilitate, – nu plecaţi. Degrabă slujba va lua sfârşit şi Dvs. veţi putea…

1:04, marți, 25 martie, 2014 | Continuarea

Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (II)

Capitolul III: Ioan Gură de Aur – „fratele nostru” Timpul trecea, iar eu continuam să frecventez adunările şi să cânt în cor. Odată, fiind discutat un oarecare subiect, un frate foarte spiritual şi respectat de toţi, anume fratele P., a ţinut o predică. El a citat pe un Sfânt ortodox, Ioan Gură de Aur, lăudând…

11:40, luni, 17 martie, 2014 | Continuarea

Mormonii sau „profeţiile” lui Joseph Smith

„Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci este acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri…” (Evrei 13. 8-9)             Se spune că pe „când avea Joseph Smith 14 ani, a dorit să ştie cărei biserici trebuia să i se alăture, aşa încât „L-a întrebat pe Dumnezeu în rugăciune sinceră”….

8:51, luni, 24 februarie, 2014 | Continuarea

Sectele – capcane pentru naivi. Mărturiile roabei lui Dumnezeu Ludmila, care mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante

Roaba lui Dumnezeu Ludmila mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante, „baptismul” şi „penticotalii”. De la început ea nu a avut dorinţa să ne povestească despre calea sa dificilă, dar motivul prin care s-a hotărât să răspundă la întrebările noastre, a fost faptul că acest interviu ar putea să ferească pe…

10:59, joi, 20 februarie, 2014 | Continuarea

Trăsături principale ale sectelor religioase

Ce este o sectă? Prin definitie, secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură/organizatie initială, în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă. Există, de asemenea, secte desprinse din alte secte. O sectă este un grup sau o miscare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată fată de o persoană, o idee sau un obiect,…

3:48, duminică, 15 decembrie, 2013 | Continuarea

Despre denumirea „MARTORII LUI IEHOVA”

Argumentele „Martorilor lui Iehova”: „Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă…” (Facerea, 22, 14). „…Domnul este numele Lui” (Ieşirea 15, 3). „Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: „Domnul este scăparea mea!” (Ieşirea, 17, 15). „Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava…

2:13, marți, 19 noiembrie, 2013 | Continuarea

Cuviosul Seraphim Rose despre ecumenism şi New Age

Duhul serghianist al legalismului si al compromisului cu duhul lumii acesteia se afla azi pretutindeni in Biserica Ortodoxa. Dar noi suntem chemati a fi ostasi ai lui Hristos in ciuda acestui fapt! (Pr. Serafim Rose, 1980) In revista lor, fratii sustinusera puritatea credintei ortodoxe, aparand-o impotriva compromisului si tradarii unora dintre reprezentantii ei aflati la…

12:26, marți, 12 noiembrie, 2013 | Continuarea

Secta „Martorii lui Iehova” capitole din „teologia” lor

„Martorii lui Iehova” se numesc pe sine „noii şi adevăraţii creştini”, atribuindu-şi monopolul asupra adevărului şi sfinţeniei, deşi în realitate n-au nici un drept să se numească creştini, pentru că resping categoric Sfânta Treime şi recunosc ca Dumnezeu numai pe Dumnezeu Tatăl – „Iehova” şi resping învăţătura creştină despre Întruparea lui Dumnezeu. Ei declară Biserica…

11:05, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea

Adventiştii de ziua a şaptea

Secolele 18 si 19 au constituit perioada marilor “treziri religioase” din Statele Unite ale Americii. Într-o tara în care catolicii nu erau majoritari, cultele neoprotestante au intrat la un moment dat în criza de subiecte de predică şi doctrinare. Nimeni nu mai era miscat de predicile critice la adresa “celorlalti”. S-a creat treptat nevoia de…

11:47, duminică, 21 iulie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com