Articole din rubrica Biserica, Interviu, Monitorizarea presei
Stephane Courtois: Indiferent de faptul dacă eşti sau nu credincios, ideea de Dumnezeu reprezintă, întâi de toate, ideea de lege
În decembrie 2002 am avut prilejul să merg la o conferinţă internaţională la Paris. La eveniment au fost prezenţi o serie de exponenţi de vârf ai mediului academic francez, savanţi…
11:51, marți, 20 noiembrie, 2012 | Continuarea
Când şi cum putem boteza copiii
Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care…
11:46, miercuri, 14 noiembrie, 2012 | Continuarea
Cântările vecerniei – legătură dintre două Legi
Cultul este acel element prin care Biserica îşi împlineşte o parte esenţială a menirii sale. Părţile şi formele principale ale cultului ortodox provin de la însuşi Iisus Hristos şi ucenicii…
6:56, miercuri, 7 noiembrie, 2012 | Continuarea