Articole din rubrica Acatiste
Acatistul Sfintei Cuvioase Pelaghia din Antiohia
Tropar – Sfânta Cuvioasă Pelaghia, glasul al 8-lea Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să…
7:49, marți, 21 octombrie, 2025 | Continuarea
Viaţa Cuvioasei Pelaghia din Antiohia, care mai înainte a fost desfrânată
Mare mulţumire sîntem datori a da întodeauna Domnului nostru, că nu voieşte moartea păcătoşilor, ci aşteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viaţă, pentru că minunat lucru s-a făcut în…
2:21, marți, 21 octombrie, 2025 | Continuarea
Episcopul şi desfrânata vestită
Odată, Sfântul Non, episcop, stătea pe scările bisericii cu un sobor de episcopi şi vorbeau treburi dumnezeieşti. S-a întâmplat atunci să treacă pe lângă ei cea mai vestită desfrânată a…
3:42, luni, 10 august, 2015 | Continuarea


Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia