Articole din rubrica Vieţile Sfinţilor
Viaţa Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe…
8:48, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Ucenic făcându-te Cuvântuャlui lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel, ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dumャnezeiască Evanghelie, a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Condacul întâi: Pe trâmbiţa cea bine glăsuitoare,…
8:25, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea
Cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli
Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti,…
3:14, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea

