Articole din rubrica Articole, Vieţile Sfinţilor
Viaţa Sfintei Marei Mucenițe Eufimia

Pe timpul împărăţiei lui Diocleţian păgânul (284-305), stăpânea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dânsul. Acesta, vrând să facă praznic zeului ce se numea Aris, a cărui capişte şi chiar idol erau în Calcedon, a trimis invitaţiile sale prin cetăţi şi prin satele cele dimprejur, iscălite cu numele împărătesc, poruncind tuturor ca să se…
10:27, vineri, 29 septembrie, 2023 | Continuarea
Medicamente duhovnicești – aghiasma, anafura și uleiul sfințit

Ce importanță au în viața noastră lucrurile sfinte? Pacatul lui Adam a avut repercursiuni asupra intregii creatii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar asa cum marturisesc Sfintii Parinti, s-a alterat. Odata cu venirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe pamant impreuna cu Legea si Harul Sau, omul cu intreaga creatie au posibilitatea de a…
2:18, luni, 18 septembrie, 2023 | Continuarea
Viaţa Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare

Un împărat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea când în Roma împărăţea prea păgânul împărat Diocleţian. Acest Narsita se cunoaşte din fapte, că ori era cu totul creştin, ori că nu era departe de creştinătate, căci se ştie din istorie că au fost în acest fel unii din împăraţii Persiei….
10:00, sâmbătă, 25 iunie, 2022 | Continuarea
Cateheze ale Sfântului Simeon Noul Teolog despre binefacerile postului

Parintilor si fratilor, cele pe care le vom grai acum iubirii voastre trebuia sa le spun duminica trecuta. Dar fiindca stiam ca toata semintia preacrestineasca, monahi si mireni, primeste, fiecare dintre noi, in prima si sfanta saptamana din Postul Mare cu ravna aprinsa binele postului, ca oricine isi pleaca de bunavoie gatul sub acest jug…
10:00, joi, 25 martie, 2021 | Continuarea
Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţină credinţă

Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţina lor credinţă: nimeni nu crede cu adevărat că Dumnezeu le poartă de grijă şi atunci se ocupă ei de asta! Işi fac griji pentru trai, asigurări de sănătate, de boală, aduna bani pentru zile negre. Toate pentru tihna acestui trup. Dar lumea este oarbă şi…
5:50, marți, 25 august, 2020 | Continuarea
Viața Sfântului Serghie de Radonej – film documentar

Un film documentar despre viața Sfântului Serghie de Radonej, noul făcător de minuni (cu subtitrare în l. română) Un sfânt iubit şi apreciat de către creştinii ortodocşi, viața căruia merită să fie cunoscută.
7:38, sâmbătă, 18 iulie, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de…
4:27, sâmbătă, 18 iulie, 2020 | Continuarea
Desene animate despre viața sfinților Petru și Fevronia

Pentru copiii mai mari sau mai mici :) Filmul de desene animate e în limba rusă, dar îl puteți urmări și înțelege mai ușor după ce citiți și despre viața lor, să fie mai ușor de spus copiilor. Sper să vă bucure, că pe mine m-au umplut de bucurie. ”Cneazul Petru a trăit în ţinutul…
9:55, miercuri, 8 iulie, 2020 | Continuarea
Mitropolitul Augustin de Florina – Predica la naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte zilnic pomenirea sfinţilor. Are însă şi o zi, în care îi sărbătoreşte pe toţi sfinţii laolaltă şi anume Duminica Tuturor Sfinţilor. Cine sunt toţi sfinţii? Cum arată şi expresia sunt toţi aceia care din epoca veche, de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până astăzi, au…
11:00, luni, 6 iulie, 2020 | Continuarea
Predica Părintelui Sofian (Boghiu) la Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia

“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae și sfânta muceniță Filofteia. Diferența de timp și de loc este mare între acești sfinți ai lui Dumnezeu, pentru că sfântul Nicolae trăiește pe la trei sute și patruzeci, atunci își încheie viața pămantească, iar…
1:00, joi, 19 decembrie, 2019 | Continuarea
Halloween-ul, transformarea sfinţilor în vrăjitori

Dovleci, măşti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, vârcolaci, colindat, chiar şi UNICEF. Toate în numele sfinţilor, într-o sărbătoare de import, cu nume pe cât de generos, pe atât de pervertit: Halloween. Civilizaţia occidentală reuşeşte, din nou, o fatală piruetă spirituală: transformarea sfinţilor şi a creştinilor adormiţi întru Domnul, în vampiri, vârcolaci şi…
12:30, marți, 29 octombrie, 2019 | Continuarea
A doua duminică din Postul Mare – închinată Sfântului Grigorie Palama

Dacă în prima Duminică a Postului Mare prăznuim biruința Ortodoxiei asupra iconoclasmului, în a doua Duminică a Postului Mare, care este inchinată Sf. Grigore Palama, sărbătorim o nouă biruință a Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în secolul al XIV-lea, când apare în Occident curentul renascentist. Teoriile teologice din acea vreme își schimbă orientarea spre…
7:00, duminică, 24 martie, 2019 | Continuarea
Grecia: A fost depus dosarul pentru canonizarea unui cuvios contemporan

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Fthiotida, a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Greciei dosarul privind canonizarea Ieromonahului Visarion Κorkoliakos, egumenul Mănăstirii Agaton, supranumit „duhovnicul cel milostiv” (†22 ianuarie 1991). Dosarul depus joi, 10 ianuarie 2019, conține un referat detaliat referitor la viața cuvioasă și lucrarea filantropică a Starețului Visarion Agatonitul, precum și evenimente care au…
7:55, marți, 15 ianuarie, 2019 | Continuarea
Mutarea moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari (1087)

La 9/22 mai, Biserica Ortodoxă prăznuieşte mutarea Moaştelor celui între Sfinţi, Părintelui nostrum Nicoale, al Mirelor Lichiei, mare făcător de minuni! Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea…
4:00, marți, 22 mai, 2018 | Continuarea
Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori…
7:00, duminică, 6 mai, 2018 | Continuarea