Articole din rubrica Articole, Paisie Aghioritul, Sfaturi duhovnicești
Harul se află în simplitate
Primul vlăstar al smereniei este simplitatea. Iar când în om există simplitate, există şi dragoste, jertă, bunătate, mărinimie, evlavie. Omul simplu are curăţie sufletească şi o încredere neiscoditoare în Dumnezeu. Simplitatea a fost starea lui Adam dinainte de cădere, când le vedea pe toate curate, deoarece era îmbrăcat în Harul lui Dumnezeu. – Gheronda, atunci…
8:32, joi, 27 noiembrie, 2014 | Continuarea
„Coboară, frate, ca să mâncăm împreună!”
–Un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar şi fără mult studiu? -Da, dacă are sfânta simplitate, el poate nu numai să cunoască tainele lui Dumnezeu, ci şi să le trăiască. Vă amintiţi de acel monah foarte simplu care s-a învrednici să mănânce împreună cu Hristos? Acesta, înainte de a deveni monah, era cioban…
2:09, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Continuarea
Simplitatea este reuşita mare a sufletului
Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă,…
11:00, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
O rugăciune scurtă, dar are mare putere
Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Sau poţi să zici şi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă…
6:49, vineri, 22 august, 2014 | Continuarea
Preotul care slujea în lumina dumnezeiască
Un epsicop, călătorind prin eparhia lui, a ajuns sâmbătă seara într-un sat. era prima dată când trecea pe acolo. primarul satului l-a omenit şi la puţin timp, episcopul a cerut să-l vadă pe preot. – Este la câmp, încă nu s-a întors, i-au spus. După un timp, s-a arătat şi preotul, îmbrăcat în haine de…
11:05, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Continuarea
Simplitatea
Maica Gavriila scrie unei prietene despre cheltuielile unui botez: Toate cheltuielile, toți banii, toate fasturile, toate mijloacele de arătare a averii sunt ridicole în fața lui Dumnezeu. Când ne gândim că acele momente sunt o lumină taborică ce se întâmplă o singură dată în viața omului!.. Domnul i-a zis lui Nicodim: De nu se va…
8:12, marți, 3 decembrie, 2013 | Continuarea

