Articole din rubrica Vieţile Sfinţilor
Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Marina
Sfânta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgânătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, Marina rămânând orfană încă din scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15…
9:00, miercuri, 30 iulie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfinților Mucenici Chiric și Iulita
În cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita, care se trăgea din seminţia împăraţilor Romei celor mai dinainte şi era creştină cu credinţa. Petrecând puţin timp cu un bărbat legiuit, ea a zămislit şi a născut de la dânsul un prunc de parte bărbătească, apoi a rămas văduvă. Iar…
2:50, luni, 28 iulie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
„Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug”. (Ps. 31, 1-2) Unul dintre aceşti fericiţi, a fost măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit”, bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru…
11:55, luni, 14 iulie, 2025 | Continuarea
Sfinţii întocmai cu Apostolii Chiril şi Metodie
Părinţii noştri în rând cu sfinţii Chiril şi Metodie au fost doi fraţi care au dus credinţa ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea. Pregătindu-şi propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură şi alte lucrări creştine în ceea ce în prezent se numeşte slavona veche….
8:37, sâmbătă, 24 mai, 2025 | Continuarea
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Sâmbătă
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică. Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; și iarăși săptămâna mare…
9:57, sâmbătă, 19 aprilie, 2025 | Continuarea
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Vineri
În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face…
9:36, vineri, 18 aprilie, 2025 | Continuarea
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Joi
În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era…
4:42, miercuri, 16 aprilie, 2025 | Continuarea
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Marți
În Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna…
12:26, marți, 15 aprilie, 2025 | Continuarea
Sinaxar în Sfânta și Marea zi de Luni
În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul losif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut…
8:24, luni, 14 aprilie, 2025 | Continuarea
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuieşte a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,…
11:12, marți, 8 aprilie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Apostol și Evanghelist Matei
Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoşi, trecând prin Capernaum, a văzut un om şezând la vamă care se chema Matei şi a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele…
9:42, joi, 28 noiembrie, 2024 | Continuarea
Viaţa Sfântului Cuvios Nil Pustnicul
Cuviosul Nil era de neam din Constantinopol unde, fiind bine crescut, a pătruns toate învăţăturile cărţii şi s-a făcut orator ales în cuvinte. Venind în vârstă desăvârşită, s-a însoţit cu o cinstită soţie şi a născut cu ea doi fii, unul de parte bărbătească şi altul femeiască. Iar pentru neamul său bun şi pentru înţelepciunea…
8:57, duminică, 24 noiembrie, 2024 | Continuarea
Viața Sfântului Ambrozie de la Optina
Părintele Ambrozie s-a născut la 21 noiembrie 1812, în judeţul Lipeţk, din gubernia Tambov, în familia numeroasă a unui paracliser de la sat. În acea zi se sărbătorea hramul bisericii din sat şi în jurul casei în care s-a născut băieţelul erau adunaţi o mulţime de ţărani veniţi la sărbătoare. Părintele Ambrozie spunea: “Precum m-am…
3:15, miercuri, 23 octombrie, 2024 | Continuarea
Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose
În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfîntului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decît din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului şi tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete…
9:00, joi, 19 septembrie, 2024 | Continuarea
Viața Cuviosului Simeon Stâlpnicul
Cuviosul Simeon Stâlpnicul (zis și Bătrânul sau „Cel din țarc”), care este cinstit de Biserica Ortodoxă pe 1 septembrie, este primul monah cunoscut care s-a nevoit pe un stâlp. El s-a născut în jurul anului 389, în satul Sisan, la granița dintre Siria și Cilicia. Acesta, pe când păștea oile tatălui său, a cunoscut pe…
11:54, vineri, 13 septembrie, 2024 | Continuarea

