Articole din rubrica Articole, Nicolae Velimirovici, Predici
Evanghelia credinţei – Predica la Duminica a 4-a dupa Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului
Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu ? Cum să se mântuiască necredinciosul şi păcătosul „dacă dreptul abia se mântuieşte” (I Petru 4, 18) ? Apa nu se adună pe crestele munţilor ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se…
12:30, sâmbătă, 27 iunie, 2026 | Continuarea
Soborul Sfinților 70 de Apostoli
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea…
8:33, sâmbătă, 17 ianuarie, 2026 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
Troparul, glasul al 4-lea Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre. Condac 1: Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie,…
7:49, luni, 12 ianuarie, 2026 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
Sfântul Ierarh Spiridon al trimitundei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător 12/25 decembrie Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACELE şi ICOASELE: Condacul 1 Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte…
1:12, miercuri, 24 decembrie, 2025 | Continuarea
Cum îi aducem pe copii la biserică?
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă se referă la educaţia şi formarea obiceiurilor sănătoase pentru fiii şi fiicele noastre, care vin pe această lume cu un anume bagaj genetic, însă părinţii au obligaţia să-i modeleze în numele binelui. „Creşterea” religioasă face…
5:12, vineri, 5 decembrie, 2025 | Continuarea
Ce dobândim dacă participăm la slujba Sf. Maslu
Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“. Sf. Maslu nu conţine nici o…
11:19, miercuri, 29 octombrie, 2025 | Continuarea
Mitropolitul Augustin de Florina – Omilie la Duminica Samarinencei
Iubiții mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă înțelegeți toți. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeție zice că vor veni vremurile în care oamenii își vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nădejdea că mă veți auzi, îndrăznesc să vorbesc. Nu știu…
10:23, sâmbătă, 17 mai, 2025 | Continuarea
Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria
LA VECERNIA MICĂ La Doamne strigat-am, punem stihurile pe 4 și cântăm aceste Stihiri Asemănânde. Glas 1. Ceea ce ești bucuria. De-Cuvioși-iubitorii, veniți cu dragoste la praznicul cel mare al Părinților noștri Paisie duhovnicul cel smerit și Cleopa cel minunat cei ce cununile slavei de la Hristos au luat cu nevoința lor. Saltă acum Sihăstria,…
8:06, miercuri, 5 februarie, 2025 | Continuarea
Sfântul Maxim Mărturisitorul – Cuvinte pentru o bună vieţuire
Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință. „Gătit-ai înaintea mea masă”… și cele următoare. „Masa” aici înseamnă virtutea lucrătoare. Căci aceasta ne-a fost gătită de Hristos „împotriva celor ce ne necăjesc”. Iar „untul-de-lemnul care unge mintea” este contemplația făpturilor. „Paharul”…
3:00, luni, 3 februarie, 2025 | Continuarea
Viața și pătimirea Sfintei Muceniţe Tatiana
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o…
12:59, vineri, 24 ianuarie, 2025 | Continuarea
Viaţa Sfântului Cuvios Nil Pustnicul
Cuviosul Nil era de neam din Constantinopol unde, fiind bine crescut, a pătruns toate învăţăturile cărţii şi s-a făcut orator ales în cuvinte. Venind în vârstă desăvârşită, s-a însoţit cu o cinstită soţie şi a născut cu ea doi fii, unul de parte bărbătească şi altul femeiască. Iar pentru neamul său bun şi pentru înţelepciunea…
8:57, duminică, 24 noiembrie, 2024 | Continuarea
Sfântul Maslu este prin excelență taina vindecării omului, a restaurării
Nu există persoană umană care să nu fi experiat măcar o dată în viață amarul gust al suferinței. Deși această traumă își lasă cel mai adesea amprenta pe înfățișarea și trupul omului, rădăcinile ei coboară mai profund, în adâncul ființei umane, înfingându-se în inima ei. Dintr-o eronată înțelegere, dar și pregătire în vederea acceptării ei…
3:00, joi, 24 octombrie, 2024 | Continuarea
Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie
Părinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prealuminate care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună…
3:59, luni, 22 iulie, 2024 | Continuarea
Sfântul Mucenic Ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa de martiri
În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfîntului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună: “M-am născut în ziua de prăznuire a Sfîntului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua…
9:55, miercuri, 17 iulie, 2024 | Continuarea
Sfânta şi Marea Joi
Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda. Joi dimineaţă se săvârşeşte Sf. Liturghie, împreună cu Vecernia acestei zile, pomenind şi actualizând Cina cea de Taină în cadrul căreia…
9:00, miercuri, 1 mai, 2024 | Continuarea

