Articole din rubrica Blogger
În rugăciune alături de obştea monahală de la Soloveț (Соловки), regiunea Arhanghelsk, Rusia
În Duminica a VIII-a după Rusalii, am slujit Sfânta Liturghie în Mănăstirea „Schimbarea la față” de pe insula Soloveț (Соловки), regiunea Arhanghelsk, Rusia, alături de obştea monahală. După Sfânta Liturghie a urmat un Te-Deum de mulțumire, după care împreună cu frați şi călugării am înconjurat Sfînta Mănăstire. A fost o binecuvântare să ajung aici. Vreau…
10:43, duminică, 26 iulie, 2015 | Continuarea
Un pelerinaj-expediţie la Soloveţ
Acum câteva luni, un grup de profesori din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, au decis să meargă pe urmele celor deportaţi în anii sovietici. S-a identificat traseul Chişinău – mănăstirea Soloveţ. Astfel, la 20 iulie 2015, un grup de 13 persoane: cercetători, jurnalişti, slujitori şi masteranzi au pornit la un drum de peste 3000…
9:07, sâmbătă, 25 iulie, 2015 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc