Articole din rubrica Articole
Sfântul Ierarh SPIRIDON al Trimitundei, dă o lecție cutremurătoare peste veacuri tuturor celor care slujesc la Sf. Altar cu îndărătnicie
Sfântul Ierarh SPIRIDON al Trimitundei, dă o lecție cutremurătoare peste veacuri tuturor celor care slujesc la Sf. Altar cu îndărătnicie, fie episcop, preot, diacon sau paraclisier!… Astfel, toți cei care slujesc în locul cel mai sfânt din lume, care este Sf. Altar al Bisericilor Ortodoxe, dar și cei care coliturghisim împreună dincoace de catapeteasmă, să…
8:53, luni, 25 decembrie, 2023 | Continuarea
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, la biserica „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și…
6:03, luni, 25 decembrie, 2023 | Continuarea
Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Căușeni
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă…
5:25, luni, 25 decembrie, 2023 | Continuarea
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei sărbătorit prin slujire arhierească în parohia din s. Vatici, r. Orhei
„Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă…
5:07, luni, 25 decembrie, 2023 | Continuarea
Pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, cinstită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
Luni, 25 decembrie 2023, când se face și pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu soborul slujitorilor și credincioșii prezenți, au adus lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și laudă pentru darurile și binecuvântările Sale…
5:00, luni, 25 decembrie, 2023 | Continuarea
Cuvânt la pomenirea Sfântului Spiridon al Trimitundei
Cuvânt la pomenirea Sfântului Spiridon al Trimitundei – Părintele Calistrat Chifan.
2:46, duminică, 24 decembrie, 2023 | Continuarea
A apărut Slujba Sfântului Ierarh Spiridon pe notație psaltică la Tipografia Cărților Bisericești
Volumul „Slujba Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni – pe notație psaltică” a apărut la Tipografia Cărților Bisericești a Patriarhiei Române. Autorul lucrării pe notație bizantină este diac. Nicușor-Gabriel Bercaru, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Buzău și absolvent al programului de masterat „Educație muzicală contemporană și culturi muzicale religioase” din cadrul Universității Naționale…
10:46, marți, 12 decembrie, 2023 | Continuarea
Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău se pregătește de hram: Programul sărbătorii
Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău se pregătește să-și sărbătorească ocrotitorul. Hramul începe sâmbătă după-amiază și se încheie duminică. Programul sărbătorii: Sâmbătă, 24 decembrie, între orele 16.00-19.00 – Slujba Privegherii în ajunul Sf. Spiridon. Icoana cu moaștele Sfântului Spiridon va fi scoasă din altar spre închinare credincioșilor. Duminică, 25 decembrie, Sfânta Liturghie va…
1:33, miercuri, 21 decembrie, 2022 | Continuarea
Eveniment istoric la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei. A fost sfințit clopotul mare
Joi, 4 august, în ziua pomenirii Sfintei mironisițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sf. Sfințit Mucenic Foca, la biserica Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către parohul bisericii Prot. Mihail Bortă, ajutat de părintele Nicolae Pînzari. La slujbă au participat enoriași ai comunității…
7:43, joi, 4 august, 2022 | Continuarea
În fiecare joi, la Biserica Sfântului Spiridon al Trimitundei se citește Acatistul Sf. Spiridon pentru grabnic ajutor
În fiecare joi, la ora 16.30, ne adunăm la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei pentru a citi Acatistul Sfântului și Minunatului Ierarh Spiridon (din șirul celor 40 de Acatiste), în fața icoanei cu cinstitele Sale moaște. Icoana cu moaștele Sfântului Ierarh Spiridon se păstrează în altarul bisericii și este expusă spre închinare credincioșilor în fiecare joi…
10:39, miercuri, 9 februarie, 2022 | Continuarea
Au fost reluate lucrările de pictură la Biserica Sfântului Ierarh Spiridon din Chișinău
La Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei – Spitalul de Urgență din Chișinău, săptămâna aceasta au fost reluate lucrările de pictură, după o pauză prilejuită de sărbătorile pascale. Momentul pictării unui sfânt locaș desăvârșește toate lucrările. De obicei, pictura se realizează la sfârșit, astfel că ea încununează lucrările de construcție. După ce ne-am bucurat duhovnicește…
2:03, joi, 20 mai, 2021 | Continuarea
Au fost reluate lucrările la șantierul Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei
Săptămâna aceasta, din darul lui Dumnezeu şi în ciuda greutăţilor actuale, au fost reluate lucrările la șantierul Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău (Spitalul de Urgență). Luni, 11 mai, echipa de meșteri a montat cea de-a treia cruce, de-asupra altarului bisericii. La moment se execută lucrări de acoperire cu tablă din cupru la…
7:58, miercuri, 13 mai, 2020 | Continuarea
Cum a slujit Sfântul Spiridon singur, fără popor, cu sfinții îngeri
A intrat odată acest bărbat duhovnicesc și arhiereu al lui Dumnezeu [Spiridon], după obicei, în biserica lui Dumnezeu din orașul lui, ca să înalțe imnodia vecerniei Dumnezeului a toate, dar s-a întâmplat ca poporul lui Dumnezeu să nu vină la cântările vecerniei. Iar cei ce erau împreună cu el ziceau că nu este nevoie să…
11:18, joi, 26 martie, 2020 | Continuarea
Cum a salvat Sfântul Spiridon insula Corfu de ciumă în 1673
Epidemia de ciumă din anul 1673 a pustiit insula Corfu fără milă și în toiul dezastrului s-a oprit brusc și în chip de neînțeles. Din bisericile și casele de pe insulă se înălțase rugăciune neîncetată către Dumnezeu și, cu trei nopți înainte de potolirea molimei, în vârful clopotniței a apărut o lumină strălucitoare. Înlăuntrul luminii,…
8:38, miercuri, 18 martie, 2020 | Continuarea
Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” – Donații pentru finisarea lucrărilor
Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor de exterior, Comunitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei relansează apelul de ajutor la finisarea lucrărilor de construcție a Bisericii Spitalului de Urgență din Chișinău, lucrare de suflet, în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor. * * *…
8:00, marți, 18 februarie, 2020 | Continuarea

