Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Ce înseamnă să ai duhovnic?

Este bine ca cel ce învaţă, să înveţe şi cu cuvântul şi cu viaţa. Sfântul Isidor Pelusiotul spune că: „mai bună este viaţa fără de cuvânt, decât cuvântul fără de viaţă, dar dacă acestea două se vor uni, se alcătuieşte o adevărată icoană a filosofiei”. Eu cred că un duhovnic adevărat trebuie să fie neapărat…

1:52, vineri, 29 ianuarie, 2016 | Continuarea

O boală suferită cu mulţumire îţi ridică tot canonul

Frații mei, totdeauna când vă sculaţi după o boală, să vă aduceţi aminte că boala aceasta a fost un mijloc de a vă curăţi, de a vă uşura, de a vă lumina viaţa. Căci zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul: „Precum focul curăţă rugina de pe fier, aşa boala curăţă păcatele de pe om”. O boală,…

4:20, marți, 26 ianuarie, 2016 | Continuarea

„Ce medicament ţi-a dat?”

Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ţine de începuturile Bisericii. Vă amintiţi de „încercarea” la care erau supuşi pri­mii creştini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ş.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire,…

10:06, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca/Pr.Ioan Sofonea: Părintele Arsenie nu dădea canon multe rugăciuni sau metanii, canonul său era să nu mai faci păcatele

Preotul Ioan Sofonea l-a întâlnit pentru prima dată pe părintele Arsenie la vârsta de 10 ani și a ajuns să fie timp de 5 ani ucenicul său, la Mânăstirea Sâmbăta. Născut în anul 1928, a copilărit în comuna Drăguș, la numai câțiva kilometri de mânăstirea Constantin Brâncoveanu, de la Sâmbăta. Din 1940, de la deschiderea…

4:57, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea

Nu putem dobândi bucuria mântuirii, până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei

Spuneau maicile din Mănăstirile Văratec şi Agapia că părintele Nicodim era un om de rugăciune. Se ruga în chilie cu mâinile înălţate spre cer, se ruga în biserică, se ruga pe cale, se ruga în pădure, permanent slăvea pe Dumnezeu. După ce-şi termina rugăciunea, deschidea uşa chiliei şi vorbea cu oamenii, spovedind şi mângâind pe…

10:53, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea

Nu noi hotărâm folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucrează prin noi, spre folosul altora

M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real. Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele şi pe care l-am întâlnit încă…

8:46, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea

O fată înviată de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele

Mărturisesc bătrânii de pe valea Bistriței că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobișnuit. O fată din sat, ca de 20 de ani, necăsătorită, păștea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmașului, un țăran a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i rușine să n-o afle părinții și-a…

4:52, luni, 18 ianuarie, 2016 | Continuarea

Dacă nu mă pot lăsa de patimi, mai are rost să mă spovedesc?

Știi cum sună asta? “Dacă tot m-am murdărit, mai are rost să mă spăl?” Sigur că să te spovedești! “De șapte ori dreptul va cădea, dar de fiecare dată se va ridica.” Da ce, mai ai și altă posibilitate? Dumnezeu ne iartă, dar oare și uită păcatele noastre, sau se răsfrâng asupra urmașilor noștri? Dumnezeu…

8:14, duminică, 17 ianuarie, 2016 | Continuarea

„Să te gândeşti că eşti păcătos”

Zicea Părintele Cleopa: „Cel mai de preţ în această viaţă este să laşi toate şi să-ţi plângi păcatele tale, pentru că cea mai scumpă pentru noi este veşnicia. Deci, trebuie să facem totul ca să n-o pierdem, că atunci degeaba am mai trăit pe pământ!”. Toate lucrurile pe care le făcea Părintele Cleopa erau împodobite…

6:10, duminică, 17 ianuarie, 2016 | Continuarea

Care este folosul citirii regulate al Psalmilor?

Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate a Psalmilor? Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă la ascultare sau mergând pe cale. Puţini dintre credincioşii mai ştiu astăzi Psalmul 50. Este păcat că noi…

3:42, duminică, 17 ianuarie, 2016 | Continuarea

O vedenie înfricoșată. Părinte am venit să mă mărturisesc…

Într-una din zile a venit la duhovnic o femeie gravidă cu primul copil să se mărturisească, şi a spus: Părinte am venit să mă mărturisesc că am o mare tulburare şi nelinişte cu soţul meu. care este om rău şi fără credinţă în Dumnezeu. Îmi spune mereu să nu-i fac copii, căci copii sunt “salba…

7:00, vineri, 15 ianuarie, 2016 | Continuarea

Lumea de azi

Agheasmă nu, Sfânta Împărtășanie nu, Maslu nu, spovedanie nu, da’ lumea asta s-a învățat să trăiască fără Dumnezeu! Bei o gură de apă și primești pe Duhul Sfânt, sorbi o picătură dintr-o linguriță și primești pe Fiul lui Dumnezeu, te ungi cu puțin ulei și te învăluie iubirea Tatălui ceresc, și tot nu-i bine!! Doamne,…

5:26, joi, 14 ianuarie, 2016 | Continuarea

N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului

Mai întâi să fiţi bine spovediţi. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: „Ce-am făcut?” Această stare de cercetare este o stare de prezenţă. Să fiţi bine spovediţi! Nu faceţi cu nici un chip o spovedanie aşa, tradiţională, raţională, ci afectivă: „Domnule, asta am făcut!” Să…

11:03, marți, 12 ianuarie, 2016 | Continuarea

Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui

Părinte, ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască? Frate, una să faci: să te rogi şi să rabzi până vine slobozirea. Ai văzut, când vine ploaia cu fulgere, cu tunete şi furtună, fugi în casă la adăpost; iar după ce trece furtuna, ieşi din nou afară. Aşa şi în viaţă….

6:00, marți, 29 decembrie, 2015 | Continuarea

„Părinte, sunt mai mult necredincios decât credincios”

Ce credeți că i-ar putea apropia pe tineri de Biserică? Cred că, în primul rând, credința în Dumnezeu. Credința te apropie și de Dumnezeu, și de lucrurile Lui, iar dacă n-ai credință în Dumnezeu, nu te poate apropia nimic de El. Eu, de exemplu, atunci când mai spovedesc tineri, mai întreb: – Crezi în Dumnezeu?…

5:45, marți, 29 decembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com