Articole din rubrica Articole, Biserica, Ortodoxia pentru copii, Pilde și povestiri
Minunea cea mai mare
Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alţii în cununiţe de flori roz-albe. Vrăbiile şi mierlele îşi slobozeau cântecele prin văzduh, iar oamenii trăgeau cu putere în piept miresmele lui april. Primăvara cea zglobie bătea şi la ferestrele spitalului. Înauntru însă erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de…
7:30, sâmbătă, 29 august, 2015 | Continuarea
De ce nu-mi dai un soţ, Doamne?!
„Voi avea în curând 30 de ani, şi încă nu sunt căsătorită! Dar eu trebuie să dau naştere la copilaşi, cât mai pot aştepta! Vreau copii şi vreau un soţ, ca să locuiesc cu familia mea! Vreau familia mea! De ce Dumnezeu nu-mi dă un soţ! Doar eu toate cele necesare le fac: merg la…
3:26, sâmbătă, 29 august, 2015 | Continuarea
Metaniile nu se fac fără rugăciune
Metaniile sunt un gest al trupului, care nu este despărțit de cel al sufletului. El îl însoțește. Părinții ne tâlcuiesc așa, că atunci când cădem cu fața la pământ, suntem ceea ce suntem acum. Când ne ridicăm, suntem ceea ce devenim după ce ne ridică Hristos. Deci, căzând, să ne gândim că noi singuri cădem,…
7:08, joi, 27 august, 2015 | Continuarea
Rugaţi-vă, copiii mei, şi nu vă temeţi
În general vorbind, gândurile tale sunt omeneşti. Începe să te încrezi în Atotputernicul Dumnezeu şi totul se va risipi întru nimic; „Nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti” (Luca 21, 18). „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). Aminteşte-ţi de ispitele sfinţilor şi fii…
11:11, miercuri, 26 august, 2015 | Continuarea
Inoncenţa – haina sufletului frumos
Inocenţă… eu, cand spun inocenţă, mă gândesc la curăţie sufletească. Oamenii inocenţi sunt oamenii curaţi cu sufletul şi cu trupul. Gândindu-ne că lumea în care trăim este plină de crime, furturi, violuri şi desfrâuri de tot felul, am putea fi tentaţi să spunem că nu mai există inocenţă. Dar nu este aşa! Eu am întâlnit…
3:00, marți, 25 august, 2015 | Continuarea
Sfintele Taine şi o poveste adevărată din zilele noastre
Există astăzi în rândul unor credincioşi o teamă că împărtăşirea din acelaşi potir cu Sfintele Taine ale lui Hristos ar putea fi un „procedeu neigienic”, care să ducă la contractarea sau chiar răspândirea unor boli. Aceasta este o frică lipsită de evlavie, cu totul alta decât „frica lui Dumnezeu” cu care îi cheamă preotul pe…
6:40, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea
„Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor…“
Un alt sfat pe care îl dădea părintele Paisie era: „Când ieşi de aici şi te întorci în lume, să-ţi păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă priveşti şi nu intri în cele ale lumii este ca…
8:56, vineri, 21 august, 2015 | Continuarea
Basmul din Carpaţi
Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. „Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse…
9:35, luni, 17 august, 2015 | Continuarea
Fiica preotului
Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult. Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu…
8:40, sâmbătă, 15 august, 2015 | Continuarea
Reţeta mântuirii
Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea, dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu „Cum să-i învăţăm pe copii religia“, am rămas plăcut surprins de cele zece principii…
2:09, vineri, 14 august, 2015 | Continuarea
Să ne amintim că avem înger păzitor
Fiecare dintre noi are păcate, rătăciri, greşeli, amărăciuni şi necazuri – şi totuşi, toate acestea n-ar trebui să existe între noi, de vreme ce fiecare dintre noi are îngerul său păzitor. De ce se întâmplă aşa? Bineînţeles că îngerii n-ar îngădui aceasta dacă nu am fi vinovaţi noi înşine. Iar de vreme ce ei îngăduie,…
8:33, vineri, 14 august, 2015 | Continuarea
Ruga albă
Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă. Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a…
8:12, joi, 13 august, 2015 | Continuarea
De ce se îndrăcesc oamenii ?
De ce se îndrăcesc oamenii ? Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediului care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. La…
8:38, miercuri, 5 august, 2015 | Continuarea
Cât costa un suflet de om?
Sursele de informare în masă de o bucată bună de timp nu întârzie să pună la îndemâna curioșilor tot felul de descoperiri bizare. Cadavre de extratereștri, sirene și îngeri căzuți. Încercări zădarnice de a umple golul lăuntric al oamenilor. Mai grav e că lumea înghite aceste momele și-i pare că e părtașă la tainele Universului….
9:41, marți, 4 august, 2015 | Continuarea
Soţia credincioasă
Vreau să vă povestesc un caz. Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. În cele din urmă s-au căsătorit. Însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai…
6:30, luni, 3 august, 2015 | Continuarea

