Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări
Pe aproapele trebuie doar să-l iubiţi pentru Domnul!
Dispoziţia pe care o avem faţă de semeni este dispoziţia pe care o avem şi faţă de Dumnezeu. Şi uite aşa greşim faţă de aproapele nostru de-a lungul vieţii. Iar când greşim faţă de aproapele, nu greşim de fapt faţă de o fiinţă omenească, ci greşim personal faţă de Dumnezeu. Căci Dumnezeu locuieşte tainic în…
6:36, vineri, 9 ianuarie, 2015 | Continuarea
Nu ne-am deprins cu ascultarea
Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci! Pe cei ce îşi fac voia proprie nu-i vor primi…
2:00, miercuri, 19 noiembrie, 2014 | Continuarea
Nu ne este îngăduit să cugetăm rău despre nimeni
Uciderea nu poate fi numai fizică, ci şi în cuget, iar ucidere în cuget săvârşim adeseori, dacă nu ne lepădăm de astfel de gânduri şi fapte faţă de ceilalţi, aici, pe pământ, şi adesea dorim moartea cuiva (din pricina vreunei nedreptăţi); şi aceasta se socoteşte înaintea lui Dumnezeu ca o faptă rea săvârşită. De aceea,…
12:30, miercuri, 5 martie, 2014 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice